Se schimbă condiţiile de intrare la una dintre cele trei specializări ale Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării

Admiterea din luna iulie la studii universitare de licenţă va veni cu câteva schimbări la Facultatea de Jurnalism a Universităţii din Bucureşti. Şi în acest an, instituţia de învăţământ superior scoate la concurs locuri la Jurnalism, Comunicare şi Relaţii publice şi Publicitate, conform observatornews.ro.

Nota finală a candidatului la examenul de admitere va fi compusă din: 50% examenul scris şi 50% media de la examenul de bacalaureat. Examenul scris va consta în două probe: Test grilă vocabular (25%) şi Argumentare (25%). Ultimele medii egale de la examenul scris se vor departaja în ordine descrescătoare prin nota de la testul grilă de vocabular şi proba de argumentare”, a anunţat instituţia de învăţământ superior într-un comunicat.

Potrivit decanului FJSC, Antonio Momoc, pentru viitorii jurnalişti cultura generală, gândirea critică şi creativitatea sunt „fundamentale”.

„Studenţii Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, împreună cu cadrele didactice, se vor deplasa în câteva licee din Bucureşti şi din ţară în cadrul Caravanei oficiale a facultăţii, ce va avea loc în intervalul 20 martie – 20 aprilie, sub organizarea şi cu participarea decanului şi a mea, pentru a prezenta oferta educaţională a FJSC şi noutăţile examenului de admitere din acest an. Selecţia candidaţilor este una riguroasă în instituţia noastră, facultatea de jurnalism şi comunicare s-a distins întotdeauna prin examenul scris de admitere”, a declarat prodecanul FJSC, Dan Podaru.

Calendarul admiterii din sesiunea iulie 2023 la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

  • 3-13 iulie – înscrierea candidaţilor (online);
  • 14 iulie – verificări dosare candidaţi înscrişi/finalizare validări candidaţi;
  • 15 iulie – programarea la sală pentru examene;
  • 17-19 iulie – desfăşurarea examenelor, astfel: 17 iulie – CRP, 18 iulie – Publicitate, 19 iulie – Jurnalism;
  • 19-28 iulie – corectură, afişare liste, confirmări, finalizarea procesului de admitere.

„Candidaţii se pot înscrie la examen la mai multe specializări. Taxa de înscrierea la examenul de admitere pentru o specializare este 250 de lei, pentru două specializări – 350 de lei, iar pentru trei specializări – 450 de lei”, se arată în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati