Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale. Acesta a afirmat că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp.
”De cine le este frică nu vor scăpa. Un bucureştean revoltat mi-a trimis aceste poze. Dincolo de actul de vandalism de prost gust, e un semn bun că deranjăm. Deranjăm pentru că alegem să spunem mereu adevărul. Deranjăm pentru că vorbim pe cifre, argumente şi soluţii. Deranjăm pentru că cerem dezbateri, din respect pentru bucureşteni”, a scris Sebastian Burduja pe Facebook.
Plângere penală pentru distrugere
”Nu credeam că, în Bucureştiul anului 2024, voi mai vedea afişe electorale rupte, pline cu înjurături şi semne obscene, care nu fac cinste nici competiţiei electorale democratice, nici aşteptărilor pe care bucureştenii le au de la politicienii lor”, mai spune liderul PNL Bucureşti.
Burduja anunţă că a formulat o plângere penală pentru infracţiunea de distrugere, pe care o va depune la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti.
- ”Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, astfel că tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp. Am cerut o campanie electorală corectă pentru bucureşteni. Am cerut echipei de campanie respect faţă de toţi ceilalţi contracandidaţi. Am cerut şi cer un Bucureşti CIVILIZAT. Indiferent cât vom deranja pe unii şi pe alţii, mesajul va rămâne acelaşi: SCHIMBĂM BUCUREŞTIUL”, mai afirmă Sebastian Burduja.