Sebastian Burduja, despre o candidatură la Primăria Generală: Sunt dispus să-mi asum orice bătălie. PNL în Bucureşti are datoria să vină cu o propunere proprie

Sebastian Burduja, preşedinte interimar al PNL Bucureşti, nu exclude o candidatură la Primăria Capitalei. Acesta a declarat la RFI că Partidul Naţional Liberal trebuie să aibă un candidat propriu la alegerile de anul viitor.

„Sunt dispus să-mi asum orice bătălie şi niciodată nu m-am dat în lături de la o provocare. PNL în Bucureşti are datoria să vină cu o propunere proprie şi la Primăria Generală şi la primăriile de sectoare”, a precizat Sebastian Burduja, întrebat dacă validarea ca preşedinte interimar al PNL Bucureşti înseamnă că va candida la Primăria Capitalei.

Acesta a completat că PNL ”nu e doar cel mai important partid de dreapta, este şi partidul care a livrat pentru cetăţeni la nivel local, de la Oradea, la Cluj, la Piatra Neamţ şi în multe alte localităţi din ţară”.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat recent că dacă vrea susţinerea formaţiunii liberale la alegerile de anul viitor pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan trebuie să se înscrie în partid.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati