Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării: ”Dacă am ajuns ca Poşta Română să anunţe un NFT, cred că suntem pe drumul cel bun” – VIDEO

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat, cu ocazia inaugurării a două linii tehnologice noi destinate Fabricii de Timbre, că Poşta Română deschide un drum spre modernizare, „nu doar la nivelul unei companii de stat care era obişnuită să vină cu mâna întinsă de câte ori se făcea bugetul”.

  • ”Dacă am ajuns ca Poşta Română să anunţe un NFT, cred că suntem pe drumul cel bun”, a declarat ministrul.

„Poşta se modernizează, este un important mesaj care ne arată cât de vitală este stabilitatea unei echipe de conducere. Vorbim de o echipă care a performat, deşi nu este pe un mandat plin. Îmi doresc foarte mult să avem o stabilitate, o predictibilitate. În PNRR vizăm reforma Ordonanţei 109, o îmbunătăţire a ei, nu doar o normalitate de procedură prin care unii sau alţii sunt numiţi în posturi de răspundere, ci chiar printr-un proces transparent, public. Deîndată ce cadrul de reglementare va fi finalizat şi Ministerul Digitalizării este gata să demareze această procedură în mod accelerat şi să avem o echipă de management care se gândeşte la România viitorului. Diferenţa dintre un politician şi un lider este simplă: politicienii se gândesc la următoarele alegeri, iar liderii se gândesc la următoarele generaţii. Ceea ce vedem astăzi, aici, este o echipă, o companie care se gândeşte la următoarele generaţii, priveşte şi respectă trecutul, o istorie de 160 de ani, dar are şi o perspectivă de viitor. Dacă am ajuns ca Poşta Română să anunţe un NFT, cred că suntem pe drumul cel bun”, a afirmat ministrul de resort.

Acesta a menţionat, totodată, că Poşta Română deschide un drum spre modernizare, „nu doar la nivelul unei companii de stat care era obişnuită să vină cu mâna întinsă de câte ori se făcea bugetul”.

„Ne întoarcem astăzi în timp, în vremea unui guvern conservator, din păcate… asta este, nimeni nu e perfect, pe vremea prim-ministrului Lascăr Catargiu, când apare Legea timbrelor – cadrul normativ care reglementează această activitate şi, ulterior, Fabrica de Timbre. Guvernele României de atunci erau obişnuite să privească în viitor, obişnuinţă pe care trebuie să o redescoperim în anii de Românie post-1989. Iată că Poşta Română, cu actuala echipă de conducere, este obişnuită să privească în viitor. Acum câteva luni am inaugurat împreună acel ghişeu electronic, automatizat, în linie cu vremurile pe care le trăim. Astăzi, avem o investiţie într-o super-imprimantă, într-un echipament care nu există în România. Deci, Poşta Română deschide un drum nu doar la nivelul unei companii de stat care era obişnuită să vină cu mâna întinsă de câte ori se făcea bugetul sau alte situaţii fiscal-bugetare, dar acum e o companie care ne dă exemple de modernizare, de perspectivă de România viitorului”, a spus Burduja.

CNPR a organizat, astăzi, conferinţa de lansare a două linii tehnologice, unice pe piaţa românească, ce vor ajuta operatorul poştal naţional să dezvolte oferte complete şi integrate pentru trimiteri masive de documente.

Este vorba despre o maşină de de tipar, cu tehnologie Ink-Jet, bazată pe apă, şi o maşină de insert în plic.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati