Sebastian Burduja, vizită oficială în SUA: Conectarea cu diaspora din cercetare şi tehnologie, înfiinţarea unui Birou de cooperare pentru inovare în SUA, pe agenda discuţiilor

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, s-a aflat într-o vizită oficială în San Francisco, Silicon Valley şi Washington, săptămâna trecută.

  • Conectarea cu diaspora din cercetare şi tehnologie, înfiinţarea unui Birou de cooperare pentru inovare în SUA, strategia şi hub-ul naţional de inteligenţă artificială şi concretizarea unor parteneriate pentru marile proiecte de transformare digitală şi cercetare au fost cele mai importante obiective atinse în cadrul vizitei.

Potrivit unui comunicat al ministerului, la programul oficial au luat parte şi deputatul PNL Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universităţii de Vest din Timişoara şi principal organizator al viitoarei conferinţe Smart – Diaspora, Timişoara 2023, ES Dan-Andrei Muraru, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii, dar şi reprezentanţi ai Ambasadei României la Washington, ai consulatului României în Los Angeles şi ai Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării”.

Ca absolvent al universităţilor Harvard şi Sanford, Sebastian Burduja a captat atenţia interlocutorilor americani, regăsindu-se printre aceştia şi membri ai comunităţilor de absolvenţi din cele două prestigioase universităţi americane, precizează instituţia.

”Vizita pe care am desfăşurat-o în SUA a venit ca urmare a unui opţiuni strategice adoptate de Guvernul României prin memorandum, cu privire la înfiinţarea oficiului român de ştiinţă şi tehnologie în Silicon Valley.

Obiectivul acestui demers în punctul zero al inovaţiei globale este atragerea de investiţii inteligente pentru România şi conectarea cu o comunitate de români străluciţi şi dornici să dea ceva înapoi ţării. Printre antreprenorii din zonă se numără şi români de succes, fondatori de unicorni, cercetători de talie mondială, români alături de care vom construi acest birou şi multe alte punţi de conectare.

O altă temă majoră, prezentă în majoritatea discuţiilor, a fost legată de strategia României pentru inteligenţă artificială, hub-ul de IA şi toţi paşii pe care trebuie să îi facem pentru a recupera decalajele rapid.

Am schimbat idei excelente cu interlocutorii din SUA şi am stabilit parteneriate care ne vor pune pe harta globală în domeniu. Un alt obiectiv major al vizitei a fost promovarea marilor proiecte de cercetare ale României, cel mai bun exemplu fiind ELI-NP, laserul de mare putere de pe platforma de la Măgurele.

Am avut discuţii cu oficiali de top din guvernul american şi am vizitat câteva organizaţii de cercetare de la care avem foarte multe de învăţat. Am detaliat fiecare vizită în postări zilnice pe social media, ca semn de respect pentru români. Îi mulţumesc încă o dată domnului Andrei Muraru, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii, pentru organizarea impecabilă a acestor de zile, colegilor de la ambasadă, consulat şi domnului Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.

„Interlocutorii pe care am avut bucuria să îi întâlnesc în SUA au fost încântaţi de ideea participării la proiectul Smart – Diaspora, Timişoara 2023, iniţiat de Universitatea de Vest din Timişoara şi Alianţa Timişoara Universitară, cu sprijinul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Scopul întâlnirii de la Timişoara, din luna aprilie a anului viitor, la care vor participa peste o mie de reprezentanţi ai românilor din diaspora, este de a genera idei de inovare pe toate domeniile, în cadrul dezbaterilor Conferinţei, dar şi să să reuşim profilarea strategiei „Reborn România”, a completat şi rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Gabriel Pirtea, aflat în delegaţia din SUA.

Delegaţia condusă de ministrul Sebastian Burduja a reprezentat interesele României, în această vizită, orientate spre potenţarea şi dezvoltarea legăturilor cu mediul de afaceri şi cu principalele instituţii reprezentative din SUA, relevante pentru sectorul cercetării, inovării şi transformării digitale.

 

Programul a inclus întâlniri şi vizite la Departamentul de Stat al SUA (Biroul pentru Cyberspace şi Politică Digitală), la Atlantic Council, un seminar organizat la sediul Băncii Mondiale (legat de modernizarea cercetării, inovării şi ecosistemului start-up), Institutul Naţional pentru Standarde şi Tehnologie din SUA, Departamentul de Energie al SUA, dar şi discuţii organizate cu top-managementul unor business-uri americane semnificative.

În seria acestor discuţii s-au aflat şi întâlnirile de la IBM, Google, Institutul pentru Inteligenţă Artificială de la Stanford, Nvidia Corporation (unde dialogul a fost centrat asupra cercetării în Inteligenţă Artificială), Accel Partners, Intel. Nu în ultimul rând, delegaţia a avut întâlniri cu români de top în IT şi cercetare, precum Sergiu Paşca, Raluca Ada Popa, Ion Stoica, Sevda şi Elif Memet, George Roth şi alţii.

Vizita din SUA consemnează un potenţial major de creştere a impactului resurselor de cercetare şi business din SUA pentru România în privinţa transferului de modele de afaceri şi de tehnologii de cercetare în România, în domeniul inovării, noilor afaceri din sfera inteligenţei artificiale şi securităţii cibernetice, dezvoltării de produse şi servicii în cercetăre – dezvoltare la nivel înalt.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati