Sector 2: O campanie antidrog susținută de personalități ale lumii artistice va avea loc în această lună

O serie de personalități ale lumii artistice (prezentatori tv si radio, actori, vedete) s-au aliat Primăriei Sectorului 2 care, prin Centrul Cultural Mihai Eminescu, organizează în luna noiembrie campania “Be Cool, Not a Fool”, împotriva consumului de droguri de către elevi.

Astfel, Mihai Morar, Anda Adam, Flick, Daniel Buzdugan, Codin Maticiuc, Diana Munteanu, Nicoleta Nucă, Dorian Popa, Raluk, Ana Baniciu, Giulia, Răzvan Popescu, Dani Oțil si Răzvan Simion vor participa la campania educațională care vizează toți elevii din liceele și colegiile sectorului 2, în vederea prevenirii și limitării pericolelor la care sunt expuși prin consumul de droguri.

Pentru atragerea tinerilor și obținerea unui efect benefic în urma campaniei, modul de structurare al acesteia este unul interactiv, adecvat personalității și profilului psihologic al tânărului din ziua de azi. Întâlnirile dintre tineri și cei care vor conduce dezbaterile și prezentările sunt cât mai dinamice, implicând tinerii într-un dialog deschis, în care aceștia să-și poată prezenta în mod sincer problemele specifice vârstei și să se poată regăsi în răspunsurile și soluțiile specialiștilor.

Elementelor educaționale ale proiectului li se adaugă componente culturale care completează scopul campaniei. La finalul întâlnirilor din cadrul campaniei “Be Cool, Not a Fool” elevii vor putea urmări piesa de teatru “Pușlamaua de la etajul 13” de Mircea M. Ionescu, în interpretarea actriței Claudia Motea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati