Unităţile de învăţământ preuniversitar din Sectorul 2 vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale, prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), după ce Consiliul Local a adoptat, în şedinţa de luni, un proiect de hotărâre în acest sens.
Actul normativ aprobă depunerea cererii de finanţare prin PNRR şi valoarea totală a proiectului de 48.829.942,72 de lei fără TVA. Valoarea maximă eligibilă se ridică la 48.829.942,72 de lei fără TVA, scrie Agerpres.
La nivelul Sectorului 2, 70% dintre unităţile de învăţământ înregistrează deficienţe în ceea ce priveşte dotarea cu mobilier, echipamente IT şi materiale didactice, astfel încât realizarea acestui proiect va contribui, direct, eficient şi imediat, la remedierea şi îmbunătăţirea acestei stări de fapt, se arată în document.
Proiectul propune:
- digitalizarea a 826 de săli de clasă cu echipamente TIC, cu condiţia ca cele existente să fie mai vechi de 5 ani;
- dotarea a 35 laboratoare de informatică din reţeaua de educaţie din Sectorul 2 de la toate nivelurile;
- dotarea cu mobilier a 659 de săli de clasă pentru toate nivelurile de învăţământ, de la preşcolar la liceu, de pe raza Sectorului 2, cu echipamente noi, care să înlocuiască mobilierul mai vechi de 5 ani;
- echiparea cabinetelor şcolare, psihopedagogice şi a laboratoarelor de ştiinţe din Sectorul 2 şi înfiinţarea unora noi, astfel: 37 de cabinete şcolare, 47 de cabinete psihopedagogice, 36 de săli de sport, 35 de laboratoare de ştiinţe;
- echiparea a zece ateliere de practică.