Sector 3: Lucrările pentru montarea rampelor în scările de bloc sunt în plină desfășurare

Lucrările pentru montarea rampelor și înlocuirea treptelor la intrarea în scările de bloc sunt în plină desfășurare în Sectorul 3. Spațiile sunt accesibilizate, totul arată modern, curat și îngrijit, transmite PS3.

Cererile pentru montarea rampelor pot fi depuse prin intermediul asociațiilor de proprietari.

”Reamintim că pentru a solicita montarea unei rampe, persoanele interesate au la dispoziție site-ul www.primarie3.ro, secțiunea Semnalează o problemă, dar și aplicația Primăria Sectorului 3, două mijloace facile de interacțiune cu Primăria Sectorului 3.”, arată administrația locală.

Mai apoi, echipele vor verifica dacă în zonă este posibilă montarea rampelor, iar ulterior vor da curs solicitării.

 „Avem multe solicitări, din partea cetățenilor Sectorului 3, pentru rampe si refacerea scărilor de la intrările blocurilor. Sunt persoane cu dizabilități, persoane în vârstă care au nevoie de un acces facil, iar noi trebuie sa le venim în ajutor, așa cum este firesc. Toți cei care aveți nevoie de rampă ne puteți solicita, printr-o cerere făcută către primărie și pot să vă asigur că vom ajunge treptat la toate adresele , a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati