Amenzi de peste 650.000 de lei au fost aplicate în februarie pentru nerespectarea normelor de mediu, iar o autoutilitară şi o autobasculantă au fost confiscate în urma unor controale ale Poliţiei Locale şi comisarilor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, a anunţat, vineri, Primăria Sectorului 5.
Dintre cele peste 230 de amenzi, 170 în cuantum de 180.700 de lei au fost date pentru încălcarea prevederilor hotărârii CGMB nr. 120/2010 privind aprobarea Normelor de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti, 14 în valoare de 201.000 de lei – pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind Protecţia Mediului, 5 în cuantum de 200.000 de lei – pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.
Totodată, peste 30 de proprietari de terenuri au fost somaţi cu termen pentru a lua măsurile ce se impun cu privire la îngrădirea şi salubrizarea acestora.
Controalele au vizat persoanele fizice şi juridice care încalcă normele de depozitare a deşeurilor provenite din construcţii/demolări pe domeniul public sau privat şi zonele în care s-a constatat formarea de depozite necontrolate de deşeuri, precum şi depozitarea de pământ şi moloz.
Acţiunile comune de control se vor desfăşura şi în perioada următoare pentru a identifica şi confisca vehiculele care transportă şi descarcă deşeuri pe teritoriul Sectorului 5, fără respectarea cadrului legal.