Sector 5: Din 1 noiembrie, Primăria oferă lemne de foc persoanelor nevoiașe

Primăria Sectorului 5 oferă, din 1 noiembrie, material lemnos pentru încălzirea locuințelor persoanelor aflate în risc de marginalizare socială.

Începând cu data de 1 noiembrie 2022, Primăria Sectorului 5 a demarat acțiuni de sprijinire a persoanelor cu o situație socio-economică dificilă de pe raza Sectorului 5, potrivit unei postări pe Facebook.

Astfel, pe întreaga perioadă a sezonului rece noiembrie 2022 – martie 2023, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 și S.C. Amenajare Edilitară Sector 5 S.A. – persoanele aflate în risc de marginalizare socială au început să primească material lemnos pentru încălzirea locuințelor.

Ajutorul se acordă persoanelor singure, pensionarilor și familiilor cu venituri mici și constă în lemne de foc.

”Materialul lemnos provine din defrișări și toaletări ale arborilor efectuate conform avizelor emise de instituțiile competente, astfel încât să fie respectată legislația în vigoare”, transmite sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati