Sector 5: S-a schimbat contul în care se pot efectua plățile, prin transfer direct, pentru închirierea unui loc de parcare

Contul în care locuitorii Sectorului 5 pot efectua plăţile, prin transfer direct, pentru închirierea unui loc de parcare de reşedinţă a fost schimbat.

Potrivit unui comunicat de presă, datele privind noul cont sunt: beneficiar Direcţia de Taxe şi Impozite Locale a Sectorului 5, cont IBAN deschis la Trezoreria Sectorului 5 RO95TREZ70521360206XXXXX, CUI beneficiar 38320436.

Această taxă poate fi achitată şi prin: Ghişeul.ro, prin intermediul internetului; staţiile de plată Selfpay, Qiwi, UN-DOI (aflate în toate magazinele mari), prin numerar şi card bancar; C.E.C Bank şi Poşta Română, prin numerar; aplicaţia Westaco, soluţie oferită la nivelul benzinăriilor OMV şi Petrom; MobilPay Wallet, prin intermediul aplicaţiei mobile; în sediile Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5, prin card bancar.

Tarifele pentru închirierea unui loc de parcare de reşedinţă, conform hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 219/2022 privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în Capitală, începând cu anul 2023, sunt cuprinse între 300 şi 600 de lei.

Primăria va crea anul acesta peste 3.000 de noi locuri de parcare

City managerul Sectorului 5, Rareş Hopincă, a spus că în această zonă administrativ-teritorială sunt trasate aproximativ 21.000 de locuri de parcare de reşedinţă. Potrivit acestuia, autoritatea locală va crea anul acesta peste 3.000 de noi locuri de parcare, în consultare cu asociaţiile de proprietari.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 au reamintit că, din 16 ianuarie, Serviciul Parcaje Auto de Reşedinţă îşi reia activitatea. Cetăţenii Sectorului 5 vor putea depune cereri pentru închirierea unui loc de parcare de reşedinţă, prin intermediul platformei online parcari.sector5.ro.

Persoanele care înregistrează debite restante la bugetul local pentru anul precedent vor avea contractul de închiriere a locului de parcare reziliat. Cetăţenii care nu au obligaţii fiscale restante la bugetul local al sectorului 5, la finele anului precedent, beneficiază de prelungirea automată a contractului de parcare şi pot achita contravaloarea acestuia până pe 31 martie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati