Sector 5: Terenurile de sport exterioare ale şcolilor vor fi deschise pentru copii

Consiliul Local Sector 5 a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect potrivit căruia terenurile de sport exterioare ale unităţilor de învăţământ preuniversitar vor fi deschise pentru copii.

Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi pentru, 9 împotrivă şi 2 abţineri cu un amendament care prevede amânarea intrării sale în vigoare până când incidenţa SARS-CoV-2 va scădea şi legislaţia va permite practicarea de activităţi sportive pe aceste terenuri de sport, informează Agerpres.

Hotărârea aprobă un regulament prin care este permis accesul gratuit pe terenul de sport cu acces direct din stradă al copiilor de până la 18 ani care studiază la o unitate de învăţământ de stat din Sectorul 5 în scopul practicării de activităţi sportive.

Programul de acces pe terenul de sport ar fi în intervalul 10,00 – 20,00 în timpul vacanţelor şcolare şi în zilele de sâmbătă şi duminică. În cazul organizării de către unitatea de învăţământ a unor competiţii sportive, se anulează orice altă activitate sportivă deschisă.

Copiii cu vârste sub 10 ani vor fi însoţiţi obligatoriu pe aceste terenuri de sport de un aparţinător (părinte, frate major, bunici, etc), precizează proiectul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati