Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Asociaţia Sănătate pentru Viaţă au ajutat ca, miercuri, 60 de persoane în vârstă, membre ale Cluburilor Seniorilor din Sectorul 6, să participe la o întâlnire dedicată problemelor medicale specifice vârstei şi celor mai bune metode de a te menţine sănătos.
În incinta Clubului Seniorilor „Mihai Eminescu”, din Calea Plevnei nr. 234, participanţii au avut ocazia de a se informa şi a interacţiona în cadrul unor scurte prelegeri despre nutriţie, mişcare, relaxare şi implicare activă în viaţa socială.
Întâlnirea a beneficiat de aportul unor specialişti în domenii medicale şi de menţinere a vieţii sănătoase care, prin metode interactive, au lansat celor prezenţi invitaţia la dialog şi schimb de experienţă.
Seniorii au realizat la finalul întâlnirii un test psihologic bazat pe joc şi având ca scop exteriorizarea şi recunoaşterea emoţiilor negative.
Noul parteneriat public-privat realizat în Sectorul 6 în beneficiul seniorilor abordează problema sănătăţii prin intermediul comunicării directe, iar numărul mare al participanţilor dovedeşte utilitatea acestui tip de program.