Sectorul 1: Acces gratuit pentru copiii de până la 14 ani în curțile și terenurile de sport ale școlilor

Toți copiii în vârstă de până la 14 ani domiciliați în Sectorul 1 sau care studiază la o unitate de învățământ de stat de pe raza acestei zone administrative vor avea acces gratuit la curțile și terenurile de sport în aer liber ale acestora pentru a face sport sau activități recreative.

Primăria Sectorului 1 a elaborat și pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de consiliu local privind aprobarea Regulamentului pentru accesul și modul de utilizare a curților și terenurilor de sport exterioare ale unităților de învățământ preuniversitar de stat aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1. Tot prin acest proiect, urmează să fie abrogată și Hotărârea Consiliului Local Sector 1 nr. 161/2016 privind utilizarea bazelor sportive ale unităților de învățământ din această zonă administrativă.

Potrivit acestui proiect aflat în dezbatere publică, va fi permis accesul gratuit tuturor copiilor în vârstă de până la 14 ani, domiciliați în Sectorul 1 sau care studiază la o unitate de învățământ de stat, la curțile și terenurile în aer liber ale unităților de învățământ aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1, cu excepția celor de învățământ preșcolar. Copiii vor avea acces la curțile și terenurile de sport indiferent dacă aparțin unității de învățământ respective sau nu, însă trebuie să se încadreze grupei din care unitatea de învățământ face parte, conform structurii de învățământ din România: învățământ primar și secundar(I), învățământ gimnazial, secundar inferior și superior(II).

Pe terenurile de sport cu acces liber se vor desfășura numai activități sportive, individual, în grup sau pe echipe. În unitățile de învățământ unde nu există spațiu pentru amenajarea unui teren de sport, accesul se va face pentru activități de recreere: șah, table, socializare etc.

Activitățile sportive ce presupun sporturi de masă pe echipe – handbal, volei, baschet, fotbal etc. – sunt interzise în incinta unităților de învățământ care nu au terenuri de sport pentru a evita distrugerile.

Copilul/grupul de copii cu vârsta de până la 14 ani va fi/vor fi însoțiți obligatoriu de un aparținător care trebuie să îi supravegheze. În aceste situații, aparținătorul răspunde de acțiunile și faptele minorilor, potrivit art.1372-1374 din Codul Civil.

Programul de acces pe terenurile de sport

Potrivit proiectului, în zilele din timpul anului școlar în care au loc cursuri și în timpul vacanțelor, accesul copiilor la curțile și terenurile de sport  va fi până la ora 20:00 pentru sezonul de iarnă (1 noiembrie – 31 martie) și până la ora 22:00 pentru sezonul de vară (01 aprilie – 31 octombrie). Accesul va începe cu o oră după încheierea orelor de curs, a examenelor, olimpiadelor, concursurilor sau festivităților și numai după programul de învățământ obligatoriu, cât și al celorlalte activități desfășurate de către unitatea de învățământ.

În zilele de sâmbătă și duminică, respectiv în timpul vacanțelor, programul va fi între orele 09:00-13:00 și 14:00-20:00 pentru sezonul de iarnă și ora 22:00 pentru sezonul de vară, cu excepția zilelor în care au loc examene, olimpiade, concursuri, festivități sau alte activități pe care le desfășoară unitatea de învățământ sau autoritatea locală. Acolo unde terenurile de sport și spațiile de recreere sunt prevăzute cu nocturnă sau instalație de iluminat, programul de acces indiferent de sezon este până la ora 22:00.

Programul de acces va fi afișat într-un loc vizibil din exteriorul incintei de către conducerea unității de învățământ și va fi publicat pe paginile rețelelor sociale și pe paginile web ale fiecărei unități de învățământ în parte.

Amendă de până la 500 de lei pentru limitarea accesului

Distrugerea dotărilor, echipamentelor și spațiilor aparținând terenurilor de sport și a spațiilor de recreere atrage după sine răspunderea celui care a provocat daunele și implicit consecințele prevăzute de reglementările legislației în vigoare și de regulamentele de ordine interioară ale unităților de învățământ în cauză.

Limitarea sau îngrădirea accesului gratuit al utilizatorilor în curțile și terenurile de sport în aer liber ale unităților de învățământ preuniversitar aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1, cu excepția celor de învățământ preșcolar, constituie contravenție și se sancționează de către Poliția Locală Sector 1 cu amendă contravențională cuprinsă între 100 și 500 de lei.

Regulamentul se află în dezbatere publică

Proiectul de Regulament este pus în dezbatere publică pe site-ul www.primariasector1.ro până în data de 06 iulie 2021 și orice persoană interesată îl poate consulta accesând următorul link:  https://www.primariasector1.ro/proiecte-supuse-dezbaterii-publice.html

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală, republicată, până în data de 03 iunie 2021 se pot trimite în scris, pe adresa de e-mail registratura@primarias1.ro, propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de hotărâre. Totodată, pe site-ul instituției este disponibil și un formular on-line pentru colectarea propunerilor, opiniilor și recomandărilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati