Sectorul 1: Asistenţii sociali pot face cumpărături de strictă necesitate pentru persoanele izolate la domiciliu

Asistenţii sociali pot face cumpărături de strictă necesitate pentru persoanele izolate la domiciliu din cauza COVID-19, cei interesaţi având la dispoziţie un număr de telefon la care pot suna pentru a spune de ce au nevoie, informează Primăria Sectorului 1, potrivit bucurestifm.ro.

Autoritatea locală menţionează că locuitorii Sectorului 1 aflaţi în izolare sau carantină din cauza noului coronavirus, singuri sau cu întreaga familie, cărora nu are cine să le facă cumpărăturile (alimente, medicamente sau alte produse urgente), pot suna la numărul de telefon 0734.45.45.43de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.30 să le spună asistenţilor sociali ce solicitări au.

Dacă au nevoie de cumpărături, iar situaţia lor materială este una bună, în momentul în care asistentul social le va aduce la uşă, cetăţenii vor primi toate bonurile produselor livrate şi vor achita contravaloarea lor.

Dacă trec printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar, autoritatea locală menţionează că poate să-i ajute cu un pachet de alimente de bază, timp de trei luni. În acest caz, va fi făcută o anchetă socială care să confirme situaţia financiară precară.

Pentru mai multe detalii, cei interesaţi pot apela:

  • 021/222.14.40;
  • 021/223.42.86;
  • 021/223.65.57.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati