Sectorul 1: Poliția locală a confiscat veniturile a opt unităţi de alimentaţie publică care deși aveau suspendată activitatea au continuat să funcționeze

Opt unităţi de alimentaţie publică au fost sancţionate de poliţiştii locali ai Sectorului 1 cu confiscarea veniturilor deoarece, deşi le-a fost suspendată activitatea până la obţinerea autorizaţiei de funcţionare, au continuat să lucreze, potrivit reprezentanţilor autorităţii locale.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au scris, marţi, pe Facebook, că, de la începutul anului până în prezent, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Control Activităţi Comerciale au întreprins 382 de acţiuni de control, dintre care 96 la unităţi de alimentaţie publică din Sectorul 1. La opt dintre cele 96 de unităţi s-a aplicat sancţiunea complementară de confiscare a veniturilor obţinute, din cauză că, deşi au fost dispuse măsuri de suspendare a activităţii până la obţinerea autorizaţiei de funcţionare, comercianţii îşi desfăşurau, în continuare, activitatea ilegal. Aceste sume se fac integral venit la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte situaţia construcţiilor tip chioşc amplasate ilegal, unde se desfăşurau activităţi de comercializare presă sau flori, de la începutul anului 2022 şi până în prezent au fost desfiinţate de pe domeniul public 42 de construcţii. Pentru încă patru sunt demarate procedurile necesare ridicării lor.

De asemenea, în urma verificărilor, anul acesta au fost identificate şi sancţionate 14 unităţi care încălcau prevederile legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Totodată, în ultima lună, s-a constatat o creştere a faptelor de tulburare a liniştii publice după ora 22,00, prin difuzarea muzicii la intensitate ridicată. Poliţiştii locali au înmulţit controalele în zonele în care au fost semnalate frecvent aceste fapte, în mod special în incinta şi proximitatea Parcului Regele Mihai I (Herăstrău). Autoritatea locală desfăşoară permanent planuri de măsuri, în special în weekend, în intervalul orar 22,00-03,00.

Cetăţenii sunt îndrumaţi să apeleze Dispeceratul Poliţiei Locale Sector 1 – 021.9540, disponibil 24/7, pentru sesizarea neregulilor observate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati