Sectorul 2 a extins posibilitățile de PROGRAMARE ON-LINE, pentru a facilita accesul la servicii

Primăria Sectorului 2 a extins posibilitățile de PROGRAMARE ON-LINE, pentru a facilita accesul la serviciile instituției, potrivit unui comunicat de presă.

”Ne dorim ca în acest mod să vă oferim o alternativă modernă, civilizată și comodă, prin care să puteți alege din confortul căminului, ziua și intervalul orar în care doriți să ne vizitați. Aceasta va însemna timp redus de așteptare, depunere mai rapidă a documentelor și – important în contextul actualei pandemii – un plus de siguranță pentru dumneavoastră”, mai spune sursa citată.

Începând cu data de 10.11.2020, aveți posibilitatea de a vă programa on-line în vederea depunerii de dosare de urbanism și cadastru precum și pentru aspecte legate de spațiul locativ.

Pentru a utiliza platforma programări online, vă rugăm să accesați site-ul www.ps2.ro și să urmați instrucțiunile din secțiunea Programări on-line.

Vă reamintim că este deja funcțional serviciul de programări online pentru transcrieri Certificate de naştere / căsătorie pentru cetățenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România și de asemenea, pentru depunerea documentelor în vederea obţinerii actului de identitate şi a vizei de reşedinţă, pe site-ul Direcției Publice de Evidență Persoane și Stare Civilă, https://dpepsc.ps2.ro/.

Lucrăm în continuare la extinderea gamei de servicii pentru care vă puteți programa on-line și vă vom ține la curent cu noutățile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati