Sectorul 2 își asumă în fața Comisiei Europene să devină neutru din punct de vedere climatic până în 2030

Primăria Sectorul 2 spune că își asumă în fața Comisiei Europene un angajament ferm: să devină neutru din punct de vedere climatic până în 2030, adică să nu polueze mai mult decât poate absorbi natura. Este un pas crucial în direcția protejării mediului înconjurător și a asigurării unui viitor durabil.

Alături de noi, doar alte două orașe din România au fost selectate pentru a face parte din prestigiosul program „Misiunea 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”: Cluj-Napoca și Suceava. Această recunoaștere ne onorează și ne motivează să acționăm cu hotărâre în direcția schimbării climatice.

Fiecare dintre aceste orașe va semna un contract privind climatul, în cadrul căruia ne angajăm să implementăm măsuri concrete pentru reducerea amprentei noastre ecologice și pentru protejarea mediului.

Este o oportunitate unică pentru Sectorul 2, deoarece prin acest program putem atrage finanțări esențiale pentru proiecte de protecție a mediului, precum regenerarea spațiilor verzi, producția de energie verde sau îmbunătățirea mobilității și transportului în oraș.

În acest context, ne dorim ca toate acțiunile și investițiile noastre în protecția mediului să fie în deplină concordanță cu angajamentele asumate în fața Comisiei Europene. 

Astfel, vă informăm că pe 8 aprilie lansăm un apel de proiecte prin care cei interesați pot obține finanțări nerambursabile pentru activități nonprofit din domeniile Mediu, Sport, Educație și Social, în conformitate cu Legea 350/2005.

O noutate absolută în acest an este modificarea componentei de mediu după modelul de bune practici al Asociației ÎntreVecini, prin care vom putea finanța echiparea blocurilor cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură, precum și realizarea de activități de dezvoltare comunitară sustenabilă.

Dorim să încurajăm astfel participarea activă a cetățenilor Sectorului 2 la procesul de tranziție la neutralitate climatică.

Pentru domeniul Mediu alocăm în 2024 suma de 750.000 de lei, cu posibilitatea de a obține până la 150.000 de lei pe proiect, cu o contribuție minimă de 10% din partea beneficiarilor.

Pentru a afla mai multe informații despre instalarea panourilor fotovoltaice și a pompelor de căldură în blocurile din Sectorul 2, vă invităm vineri, 5 aprilie 2024, începând cu ora 14:00, la sediul Primăriei Sectorului 2, situat pe strada Chiristigiilor nr. 11-13. 

Cu sprijinul Asociației Între Vecini, care este partener activ în cadrul programului „Misiunea 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”, vom prezenta principalele elemente ale programului și vom traduce cerințele tehnice pentru eligibilitate în termeni accesibili tuturor”, spune primăria.

Cei care doresc să participe la evenimentul ENERGIE VERDE LA BLOC sunt rugaţi să completeze următorul formular: 

https://docs.google.com/…/1FAIpQLSdl6V2uWMC…/viewform… 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati