Sectorul 3 a primit două amenzi pentru mizeria din centrul Capitalei

Poliţia locală a Capitalei anunţă că a aplicat două noi amenzi Direcţiei de Salubritate Sector 3, pentru că nu a menţinut în stare salubră recipienţii stradali de pe Bulevardul I. C. Brătianu şi pentru că au fost identificate zone insalubre pe mai multe străzi din zona centrală.

„Se va aplica sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 lei operatorului de salubritate de pe raza sectorului 3 pentru faptul că nu a luat măsuri de menţinere în stare salubră a recipienţilor stradali de pe bd. I. C. Brătianu, nerespectând prevederile art. 116, alin 7, anexa 1 din HCGMB 345/2020. (…) De asemenea, pe străzile Franceza, Tonitza, Lipscani, Filitti şi Calea Victoriei au fost identificate zone insalubre, motiv pentru care se va aplica o nouă sancţiune operatorului de salubritate de pe raza sectorului 3 pentru nerespectarea prevederilor HCGMB 247/2018 în valoare de 5.000 lei”, anunţă Poliţia Locală Bucureşti, vineri, pe Facebook.

Conform Poliţiei locale, în urma verificărilor au fost constatate deficienţe pe Bulevardul I. C. Brătianu, Parcul Colţea, străzile Patriei, Bărăţiei, Cavafi Vechi şi Lipscani intersecţie cu Elias Jacques, precum şi în Piaţa Sf. Gheorghe – trotuare care necesită spălare, trotuar cu excremente de păsări în staţia STB, resturi menajere pe trotuare.

„În Str. Elias Jacques, între imobilul din Str. Lipscani nr. 98-10 şi parcarea din Str. Sf. Vineri, există un teren îngrădit, insalubru, care a făcut obiectul unei sesizări anterioare, care nu are însă număr poştal şi cadastral. Pentru clarificarea situaţiei terenului s-au făcut adrese către Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 3, precum şi către Direcţia Patrimoniu şi Direcţia Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti”, precizează Poliţia locală.

În urmă cu două zile, Poliţia locală a Capitalei anunţa că a aplicat o amendă de 5.000 de lei Direcţiei de Salubritate Sector 3, pentru faptul că nu a spălat şi măturat străzi din centrul oraşului.

„Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Salubritate au acţionat pe străzile Nicolae Tonitza, Sf. Dumitru şi Blănari şi au constatat că acestea nu au fost spălate şi măturate. Ca urmare, Direcţia Generală de Salubritate sector 3 a fost sancţionată contravenţional pentru nerespectarea prevederilor HCGMB nr. 247/2018 (Regulamentul privind salubrizarea, igienizarea şi înfrumuseţarea Centrului Istoric), cu amendă în valoare de 5.000 lei”, a transmis PMB.

Serviciile de salubritate ale oraşului sunt atribuţia exclusivă a primăriilor de sector, menţiona municipalitatea.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati