Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 3 a înregistrat, în primele șapte zile ale acestui an, prin platforma www.ghiseul.ro, 17.000 de plăți, în valoare totală de aproximativ 9.000.000 de lei.
Primăria Sectorului 3, prin DGITL – Sector 3, oferă contribuabililor posibilitatea de a-și achita obligaţiile fiscale prin www.ghiseul.ro și prin automatele de tip self service existente în centrele comerciale din Auchan Titan, Auchan Vitan, Mall Vitan și Mall Park Lake.
De asemenea, contribuabilii își pot achita obligaţiile fiscale la toate oficiile poştale şi agenţiile CEC de pe raza Sectorului 3, precum și la cele trei sedii DGITL Sector 3 (str. Sfânta Vineri nr. 32, str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5 şi str. Câmpia Libertății nr. 36). Programul de lucru la sediile DGITL Sector 3 este următorul: luni, marţi, miercuri și vineri, de la 8.30 la 16.30, iar joi de la 8.30 la 18.30.
Reducerea de 10% la plata integrală cu anticipație a taxelor și impozitelor locale se acordă până la data de 31 martie.
Pentru mai multe informații cu privire la achitarea taxelor și impozitelor locale aveți la dispoziție și site-ul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 3, www.ditl3.ro.