Sectorul 4 dă startul sărbătorilor de iarnă şi aprinde luminiţele festive de la Patinoarul Berceni Arena

Vineri seară, începând cu ora 18.00, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti aduce magia sărbătorilor de iarnă în sudul Capitalei, prin aprinderea a milioane de beculeţe colorate.

Kilometri de ghirlande luminoase şi sute de figurine tridimensionale cu motive specifice iernii, vor împodobi, până pe data de 7 ianuarie 2025, principalele artere de circulaţie, parcurile şi intersecţiile din Sectorul 4, spre bucuria celor care apreciază un astfel de decor.

  • Mai mult, anul acesta, Parcul Tudor Arghezi va oferi oamenilor o atmosferă de poveste, punctul central de atracţie fiind un brad uriaş montat în zona fântânii arteziene.

Şi, tot ca element de noutate, după ce în anii trecuţi, feeria specifică acestei perioade pornea de la Fântâna Florilor, în locul în care copiii comunităţii Sectorului 4 îşi dădeau întâlnire cu ocazia acestui moment special, anul acesta, pentru prima dată, luminiţele se vor aprinde de pe esplanada Patinoarului Berceni Arena. Aici, micuţii, părinţii şi bunicii acestora sunt aşteptaţi, începând cu ora 17.30, de personaje îndrăgite, din animaţii celebre, cum ar fi Olaf din Regatul de Gheaţă sau renii lui Moş Crăciun.

Tot vineri seară, Patinoarul Berceni Arena va găzdui şi meciul de hochei dintre Sportul Studenţesc şi ACSHC Fenestela 68, în cadrul Cupei României la hochei pe gheaţă. Partida, programată să înceapă la ora 19.30, va fi precedată de un spectacol de patinaj artistic, susţinut de micuţii patinatori ai şcolilor de patinaj.

Pentru ambele evenimente din interiorul patinoarului, intrarea este liberă.

Oamenii care vor participa la aprinderea luminiţelor şi la evenimentele programate pe gheaţă, vor avea posibilitatea să viziteze şi Târgul de Crăciun amenajat pe esplanada Patinoarului Berceni Arena.

Aici, începând de mâine seară şi până pe data de 7 ianuarie 2025, vor fi deschise 25 de căsuţe, la care meşteşugarii, dar şi producătorii autohtoni de bunătăţi tradiţionale, îi vor aştepta pe vizitatori cu decoraţiuni, cadouri, jucării, produse handmade, precum şi cu turtă dulce, cozonaci, prăjituri şi, bineînţeles, cu tradiţionalul vin fiert.

Distracţia va continua tot weekendul, atât pe esplanadă, cât şi în interiorul patinoarului, unde iubitorii sporturilor pe gheaţă sunt aşteptaţi, atât ca suporteri la meciul de la ora 11.00, tot dintre Sportul Studenţesc şi ACSHC Fenestela 68, care se vor întâlni, de această dată, în Liga Naţională, cât şi ca patinatori amatori, după următorul program de agrement:

– Sâmbătă, între orele 14.00 – 22.00;

– Dumincă, între orele 10.00 – 22.00.

În ambele zile, accesul publicului pe gheaţă va fi gratuit şi va fi permis atât cu propriile patine, cât şi cu cele ce vor fi puse la dispoziţie la intrarea în patinoar.

Persoanele care vor dori să ajungă la evenimetele programate la Patinoarul Berceni Arena cu maşina personală pot folosi parcarea patinoarului din strada Bucovăţ nr. 7.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati