Sectorul 5: Bărbat reținut pentru furtul unui portofel dintr-un autoturism

Poliţisti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt, pe raza sectorului 5.

La data menţionată, în jurul orei 22.30, poliţişti din cadrul Secţiei 19 Poliţie au observat pe o stradă un autoturism staţionat, lângă maşină aflându-se două femei care strigau ,,prindeţi hoţul, a furat portofelul!”, în timp ce un bărbat, având în spate un rucsac, fugea urmărit de un tânăr.

Imediat, poliţiştii au plecat în urmărirea bărbatului, fiind prins la scurt timp, în curtea unui imobil. A fost imobilizat şi condus la sediul subunităţii pentru audieri.

Din audierile şi investigaţiile efectuate a rezultat că în jurul orei 22.30, un tânăr s-a deplasat împreună cu două femei la o farmacie, unde, după ce a coborât din autoturism, bărbatul de 37 de ani, ar fi deschis portiera stângă faţă a autoturismului şi a sustras un portofel în care se aflau acte personale şi o sumă de bani, după care a fugit.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu bărbatul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati