Sectorul 6: Amenzi de 76.500 de lei date într-o săptămână pentru nerespectarea ordinii şi liniştii publice

În perioada 21-27 iunie, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 Sectorului 6 au desfășurat activități în conformitate cu principala atribuție din Legea 155/2010 a Poliției Locale de asigurare a ordinii și liniștii publice pe raza administrativ teritorială a Sectorului 6.

Astfel, s-a acționat pentru identificarea grupurilor de persoane care consumă alcool până la ore târzii în zonele limitrofe locuinţelor și depistării persoanelor care nu respectă prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice cu modificările și completările ulterioare.

Cu această ocazie au fost legitimate 518 persoane, identificate 6 persoane fără domiciliu şi aplicate 89 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 76.500 de lei dintre care 13 avertismente.  Acțiunile au vizat mai multe zone din sector cum ar fi: Ghencea, Crângași, Regie și Cartierul Brâncuși.

În cazul persoanelor fără domiciliu sunt aplicate măsuri de identificare şi de conducere la centrele special amenajate de pe raza Sectorului 6 solicitându-se în acest sens  și sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în vederea acordării unor eventuale servicii sociale adecvate situaţiei cu care aceste persoane se confruntă în prezent, în măsura în care acestea îşi oferă consimţământul de a beneficia de măsurile de protecţie socială conferite de legislaţia în vigoare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati