Primăria Sectorului 6 anunță că, din cele 3.700 de locuri în cadrul a 12 grădinițe de vară, au fost ocupate 2.977.
Sunt 1.814 de copii care vor frecventa grădinița în această vară: unii doar în iulie, alții doar în august, alții în ambele luni.
Singura unitate ocupată 100% este Grădinița 41. Cei admiși se pot regăsi, după numărul de înregistrare, accesând linkul din comentarii.
În urma analizei dosarelor, directorii grădinițelor din program au respins 104 cereri. Asta deoarece aplicanții aveau domiciliul sau reședința în alte sectoare, chiar orașe, ori aveau vize de flotant expirate.
S-a încheiat acum prima sesiune de înscriere. Au mai rămas 723 locuri libere, astfel că vom organiza o nouă rundă de înscrieri. Revenim în timp util cu toate informațiile.
Primăria le transmite părinților să nu își înscrie copiii dacă nu au domiciliul sau reședința în Sectorul 6.