Lucrările de extindere a Centrului de Sănătate „Sfântul Nectarie” din cartierul Militari se desfășoară conform graficului, anunță Primăria Sectorului 6.
Proiectul prevede construirea unui Centru de Imagistică modern, unde vor putea fi efectuate investigații RMN, CT și radiologie, cu scopul de a reduce timpul de acces al locuitorilor la servicii medicale esențiale.
Valoarea investiției este de 31 de milioane de lei. Potrivit administrației locale, noua infrastructură va fi dotată cu aparatură performantă și va extinde oferta de servicii medicale disponibile în cadrul Centrului de Sănătate „Sfântul Nectarie”.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 afirmă că proiectul urmărește să ofere locuitorilor acces mai rapid la investigații imagistice, în apropierea domiciliului, fără a fi necesară deplasarea către alte unități medicale din Capitală.


