Sectorul 6: Nereguli la spălătorii auto, sancţionate cu amenzi. În trei cazuri s-a interzis activitatea

Poliţia Locală Sector 6 a dat amenzi de aproape 300.000 de lei după controale la spălătorii auto şi a dispus în trei situaţii interzicerea activităţii agenţilor economici.

„Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 a aplicat un număr de 19 sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 281.000 lei şi a dispus următoarele măsuri: în 3 situaţii s-a interzis activitatea agenţilor economici; într-o situaţie s-a dispus intrarea în legalitate; în 2 situaţii s-a dispus măsura dezafectării construcţiilor fără autorizaţii de construire”, a postat Primăria Sectorului 6, vineri, pe Facebook.

Conform sursei citate, la controale au fost constatate o serie de nereguli cu privire la nerespectarea măsurilor de protecţie a mediului: lipsa colectării selective a deşeurilor, a contractelor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, a autorizaţiei de mediu.

Totodată, în ceea ce priveşte disciplina în construcţii au fost identificate ilegalităţi privind edificarea unor construcţii neautorizate.

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 desfăşoară acţiuni de verificare a spălătoriilor auto din sector. Până în prezent au fost efectuate controale la 18 spălătorii auto dintre cele 47, urmărindu-se respectarea măsurilor de protecţie a mediului, a autorizaţiilor de construire, precum şi a legalităţii funcţionării.

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 va continua acţiunile de verificare a tuturor agenţilor economici care desfăşoară activităţi în sector.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati