Sectorul 6: O mamă care s-a oprit să alăpteze pe marginea drumului a uitat cheia în mașină, iar bebelușul a rămas blocat în autovehicul

Un echipaj al Poliției Locale Sector 6 a fost alertat prin stație de o colegă despre faptul că, după ce îl hrănise pe cel mic pe bancheta din spate, tânăra a ieșit din mașină cu gândul să se reîntoarcă la volan și să își continue drumul.

Doar că uitase că avea ușile blocate. Bebelușul rămăsese în mașină, tot acolo avea și telefonul.

„Din fericire, alături de colegul ei de la Ordine Publică, Ana era în zonă. S-a întâmplat pe bd. Preciziei, în apropierea liceului “Petru Poni”. A chemat ajutoare prin stație.

Nu au stat pe gânduri și imediat au ajuns la ei mai mulți polițiști locali aflați în apropiere.

Nu a contat că sunt de la Circulație ori de la Intervenție, echipa s-a pus pe treabă, cu singura misiune să-l scoată pe bebe din mașină

În timpul acesta, mămica Gabriela și Ana, colega noastră, îi țineau companie celui mic prin geamul de la mașină.

După 15 minute, misiune îndeplinită! Bebelușul în vârstă de doar 9 luni era în brațele mamei sale”, a scris Poliția Locală pe Facebook.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati