Sectorul 6: Oamenii se pot adresa în continuare DGASPC pentru consultanță

Primăria Sectorului 6 reaminteşte cetăţenilor că în această perioadă se pot adresa în continuare Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 pentru a primi consultanţă telefonică referitoare la serviciile sociale de care au nevoie.

primar sector 6 mutu„Chiar dacă în acest moment pare că lupta noastră s-a încheiat, adevărul este că pericolul nu a trecut. Facem tot posibilul să revenim cât mai repede la normalitatea noastră dar, din păcate, acest lucru se va întâmpla treptat. Din acest motiv, rog cetăţenii comunităţii noastre să respecte toate măsurile de prevenire şi protecţie a răspândirii noului virus, să evite deplasările la sediile instituţiilor şi să apeleze cu încredere la toate mijloacele de comunicare online pe care le punem la dispoziţie în această perioadă”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

De la debutul pandemiei, în Sectorul 6, peste 2300 de cetăţeni aflaţi în autoizolare au fost luaţi în evidenţa lucrătorilor sociali, primind alimente, pachete de igienă şi medicamente. Pe lângă ajutorul material oferit, persoanele aflate în autoizolare au la dispoziţie un serviciu de consiliere psihologică şi socială, la cerere.

Totodată, vă reamintim că, în această perioadă, cetăţenii aflaţi în autoizolare, care au domiciliul legal pe raza Sectorului 6, au la dispoziţie numărul de telefon: 0731.624.849, program non-stop, la care pot apela pentru diferite urgenţe.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati