Sectorul 6: Proiectul „Scrisul frumos – la îndemâna elevilor” a ajuns la ediţia a II-a

Primăria Sectorului 6, prin Centrului Cultural European Sector 6 sprijină, pentru al doilea an, proiectul cultural – educativ „Scrisul frumos – la îndemâna elevilor”.

Proiectul se desfăşoară între 2 şi 21 decembrie, perioadă în care au loc ateliere educative despre caligrafie, în unităţile de învăţământ din Sectorul 6, la care participă aproximativ 1.200 de elevi ai claselor gimnaziale şi liceale.

Proiectul cultural – educativ „Scrisul frumos la îndemâna elevilor”, are ca scop desfăşurarea unor ateliere educative despre caligrafie în unităţile de învăţământ din Sectorul 6 şi este continuat în anul şcolar 2019 – 2020 ca urmare a interesului manifestat de elevi faţă de calitatea scrisului de mână, ca necesitate pentru susţinerea probelor scrise la Evaluarea Naţională sau Bacalaureat.

De asemenea, elevii sunt interesaţi să participe la Concursul Naţional de Caligrafie, iniţiat şi organizat anual de Asociaţia Liber la Educaţie, Cultură şi Sport, în parteneriat cu Ministerul Culturii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati