Ședința ordinară a Consiliului Județean Ilfov programată joi va avea loc, de la ora 14.00, în aer liber, a anunţat instituţia.
“Pentru a limita riscul infectării și a răspândirii COVID-19, ședința va avea loc în aer liber, în curtea vechiului sediu din strada Gheorghe Manu, nr 18. Tot ca măsură de prevenție, accesul presei și al invitaților este restricționat. Ședința va fi transmisă live, pe internet”, a precizat anunţul CJ Ilfov.
Printre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi se află cel privind deblocarea și utilizarea unei sume din fondul de rezervă bugetară constituit la nivelul Județului Ilfov – Consiliul Județean Ilfov, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, urmare a epidemiei de COVID-19, proiecrul de hotărâre privind implementarea proiectului Caravana ,,Scapă de cancerul de col cu un simplu control”, proiectul de hotărâre privind preluarea din administrarea Consiliului Local Buftea în administrarea Consiliului Județean Ilfov a unor sectoare de drum, aflate în domeniul public al orașului Buftea.
Ordinea de zi integral poate fi consultată pe pagina de internet:
http://www.cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=59&Itemid=183&lang=r