Consiliul de Administrația al TAROM l-a desemnat luni pe George Barbu, șeful Școlii Superioare de Aviație Civilă, în funcția de director general provizoriu, pentru un mandat pe patru luni, potrivit unui comunicat al companiei.
Valentin Gvinda, desemnat săptămâna trecută director general al Tarom după demiterea Mădălinei Mezei, a anunțat luni Consiliul de Administrație că nu semnează contractul de mandat și nu preia funcția, au declarat pentru G4Media.ro surse din companie.
Gvinda și-a motivat refuzul prin faptul că a analizat ”situația generală a companiei”.
Libertatea a scris azi că Gvinda n-a putut activa ca instructor între 2013 și 2016, din cauza unor ”practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului”. Gvinda ar fi inventat faptul că a examinat un pilot la Paris, numai că acesta era în Indonezia.
Gvinda trebuia să fie al cincilea director al Tarom într-un singur an, o performanță negativă pentru compania de stat care are 11 ani consecutivi de pierderi financiare.
Mădălina Mezei fusese numită la șefia TAROM abia în iunie anul acesta, tot de Cuc. Înainte de a prelua frâiele companiei de stat, aceasta a fost reprezentantul companiei la Bruxelles.
În scurtul său mandat, s-a vorbit despre o amplă restructurare a companiei aeriene de stat. Pe 19 septembrie TAROM a notificat sindicatele că urmează să restructureze peste 300 de locuri de muncă din zona administrativă.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, avansa însă în urmă cu două luni și o reformare a departamentului tehnic.