Șeful ASF spune că se lucrează la un set de măsuri gândite ca să aibă ca rezultat final reducerea RCA

0
234

Autoritatea de Supraveghere Financiară lucrează la un set de măsuri care să aibă ca rezultat final reducerea RCA, a anunţat sâmbătă noaptea Alexandru Petrescu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, după discuţii cu reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor, scrie Agerpres, conform economedia.ro.

„Lucrăm la un document de măsuri, unele vor fi parte din norme interne, deci vor avea un termen de implementare scurt, alte măsuri ţin de schimbări de legislaţie. Lucrăm la bonus malus, vom elabora o serie de subdiviziuni şi circumstanţe care să permită mai multe gradări de preţ, discutăm şi despre întreruperea RCA acolo unde există activităţi sezoniere, sunt în discuţii cu asigurătorii să avem la nivel generalizat, fiindcă în excepţii există, şi plata în rate pentru RCA. Toate temele sunt pe masă şi am încredere că vom găsi o soluţie în cele din urmă. Toate aceste măsuri sunt gândite ca să aibă ca rezultat final reducerea RCA”, a declarat Petrescu, potrivit Digi24.

Pe de altă parte, reprezentantul fermierilor Dănuţ Andruş a subliniat că solicitările protestatarilor nu sunt luate în calcul iar neputinţa este „la ea acasă”.

„Cerinţele pe care le-am făcut noi nu pot fi luate în calcul. Din punctul eu de vedere neputinţa e la ea acasă. Adică nu se poate face absolut nimic”, a precizat Andruş.

Reprezentanţii transportatorilor şi ai fermierilor au intrat duminică în a cincea zi de proteste, nemulţumiţi de rezultatul discuţiilor purtate cu autorităţile. Aceştia merg la Ministerul Finanţelor, după ce sâmbătă au discutat cu oficiali din Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară. Protestatarii sunt nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Ei au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.