Șeful ASSMB şi-a dat demisia şi a acuzat presiuni „greu de imaginat” din partea lui Vlad Voiculescu

Vasile Apostol, şeful Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), a anunţat, astăzi, că îşi dă demisia din cauza presiunilor „greu de imaginat” la care a fost supus de Vlad Voiculescu şi Horia Tomescu, scrie antena3.ro.

„După 2 ani și 2 luni de activitate în fruntea ASSMB, astăzi am decis, cu responsabilitate, să îmi dau demisia de onoare pentru a nu pune în pericol votarea bugetului Primăriei Municipiului București pe anul 2022, într-un context intern și internațional extrem de dificil.

Pentru cei care poate nu știu, după alegerile locale din toamna anului 2020, am fost supus în permanență unor presiuni politice greu de imaginat din partea USR, partid care acum s-a blocat în votarea bugetului de persoana mea.

Timp de 15 luni am fost acuzat, fără dovezi, de foarte multe lucruri nedrepte și neadevărate, și asta doar din interes politic. Aș fi înfruntat și în continuare valul de minciuni, fără nicio problemă, dacă nu ar fi vorba de un context mai larg și de o miză mai importantă decât persoana mea.

Timp de 15 luni, Vlad Voiculescu și Horia Tomescu au avut față de mine o atitudine inchizitorială, fără a avea autoritatea morală, legală sau profesională care să le permită să îmi aprecieze munca și să mă judece.

Dar suntem într-o situație complicată în plan politic local, existând riscul ca bugetul Capitalei să nu fie votat. În același timp, există un război la granițele României, iar din Ucraina vin mii de refugiați care au nevoie inclusiv de îngrijire medicală.

Eu și colegii mei din ASSMB am fost și suntem implicați total în tot ceea ce facem, și din respect pentru munca lor, am decis să fac un pas în spate.

Acesta este contextul în care am hotărât că trebuie să demisionez de la conducerea ASSMB, lăsând astfel spațiu pentru ca negocierile politice să ducă la soluțiile potrivite pentru București.

Acum este rândul USR și al domnilor Vlad Voiculescu și Horia Tomescu, să demonstreze că pot face mai mult și mai bine în sistemul de sănătate din București.

Sper doar să nu o facă în aceeași manieră în care m-au tratat pe mine și echipa mea până acum, pentru că asta ar duce sigur la o bulversare gravă a sistemului, cu consecințe grave privind viața și sănătatea bucureștenilor.

În ceea ce mă privește, plec cu fruntea sus! Sunt multe lucruri pe care le-am făcut la ASSMB pe durata mandatului meu, inclusiv în cele 15 luni din perioada actualei administrații locale.

Îmi permit să punctez aici doar câteva dintre ele, cu mențiunea că toate au fost realizate cu foarte mult efort, pe perioada crizei sanitare COVID-19, un eveniment fără precedent în ultimul secol:

• 22 de Fișe de Reforme și Investiții în valoare de totală de 1 MILIARD DE EURO, pregătite și depuse în vederea finanțării prin PNRR; 4 din proiectele de investiții propuse au fost incluse în Lista celor 49 de proiecte prioritare la nivel național;

• 5 proiecte „STOP COVID”, cu finanțare europeană în cadrul POIM, care vizează decontarea cheltuielilor generate de pandemie și consolidarea capacității de gestionare de către spitalele ASSMB – 24,2 MILIOANE DE EURO;

• 8 proiecte cu finanțare europeană POIM care vizează „Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice care utilizează fluide medicale” – 16,7 MILIOANE DE EURO;

• Asigurarea bazei logistice pentru tratarea pacienților COVID-19, fiind implicate 12 din cele 19 spitale din subordinea PMB; aproape 950 de paturi de spital disponibile pentru pacienții COVID-19, dintre care 53 de paturi ATI și 21 de Terapie Acută (TI);

• Organizarea corectă și transparentă a procedurilor de achiziții publice pentru contractarea serviciilor integrate de mentenanță pentru cele 19 spitale administrate de ASSMB, precum și pentru încheierea unui contract-cadru pentru reparații capitale în unitățile sanitare;

• Finalizarea documentațiilor în vederea obținerii autorizațiilor de securitate la incendiu pentru 9 dintre spitalele ASSMB;

• Organizarea de centre de vaccinare în București și operarea acestora doar cu personal propriu; aproape 300.000 de vaccinări realizate;

• Înființarea de centre de evaluare ambulatorie a pacienților COVID-19 în 9 dintre spitalele ASSMB și deschiderea de centre de recoltare a probelor biologice de la pacienții simptomatici în toate cele 19 spitale ASSMB;

• Digitalizarea Rețelei de Medicină școlară, care include 609 cabinete medicale școlare și universitare;

• Demararea procesului de digitalizare a celor 19 spitale ASSMB, în curs fiind achiziția publică a studiilor de fezabilitate.

Îi mulțumesc primarului general Nicușor Dan pentru încrederea pe care mi-a acordat-o și pentru faptul că a văzut în mine ceea ce sunt cu adevărat, un profesionist în domeniul administrației și nu un instrument politic.

De asemenea, le mulțumesc tuturor colegilor și colaboratorilor mei din cadrul ASSMB pentru profesionalismul cu care și-au desfășurat activitatea.

Sper ca ASSMB să rămână o instituție dedicată sănătății bucureștenilor, iar viitoarea conducere să pună în continuare pe primul loc doar interesul locuitorilor Capitalei”, a scris Vasile Apostol într-o postare pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati