Premierul interimar Florin Cîțu l-a demis pe președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Claudiu Daniel Dolot, care fusese numit în fruntea ANPC în luna februarie.
Decizia a fost publicată joi în Monitorul Oficial.
Înainte de a fi numit în fruntea ANPC, Claudiu Dolot avea experiență în domeniul bancar și fusese numit în funcție tot de premierul Florin Cîțu.
Claudiu Dolot este înlocuit temporar în funcția de la ANPC de Mihai Culeafa, vicepreședinte al instituției. Mihai Culeafa exercită atribuțiile funcției de președinte al ANPC până la numirea conducătorului Autorității în condițiile legii, scrie în decizia premierului, scrie Digi24.
ANPC se remarcase în ultimele săptămâni printr-o serie de acțiuni și amenzi aplicate unor mari retaileri
Claudiu Dolot a reacționat, joi seara, la vestea demiterii sale postând un mesaj pe Facebook. „Funcțiile sunt trecătoare, dar cel mai important este ceea ce lași în urmă. Protecția consumatorilor nu se negociază, sens în care doar acțiunile, însoțite de rezultate, contează!” a transmis fostul șef al ANPC.
ANPC se remarcase în ultimele săptămâni printr-o serie de acțiuni și amenzi aplicate unor mari retaileri, unei bănci, unor hoteluri, totul culminând de Black Friday când Protecția Consumatorului a amendat zeci de firme, inclusiv cel mai mare retailer online, după ce în prealabil a anunțat că a înființat „Comandamentul Special Black Friday”. Vicepreședintele Mihai Culeafa a coordonat, împreună cu directorul general al ANPC Paul Anghel, acţiunile de control derulate în ultima perioadă, scrie Agerpres.