Şeful BCCO Bucureşti: Peste 50 de cazuri de trafic de persoane rezolvate în ultimii ani în urma cooperării româno-britanice

Şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti (BCCO), Bogdan Motoroiu, a declarat, vineri, că, în urma bunei cooperări cu autorităţile din Marea Britanie, în ultimii 7 – 8 ani au fost rezolvate peste 50 de cazuri privind traficul de persoane, similar celui în care un român a fost condamnat, în luna iulie, la 11 ani şi opt luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a două tinere.

„Avem o bună cooperare cu autorităţile din Marea Britanie, lucru de altfel relevat şi de bunele practici pe care autorităţile române şi autorităţile din Marea Britanie le-au dezvoltat în ultimi ani în zona combaterii traficului de persoane. În ultimii 7 – 8 ani, numărul cazurilor în care s-a folosit echipa comună de investigaţii este undeva la peste 50”, a precizat şeful BCCO, într-o declaraţie de presă susţinută la Centrul de presă al IGPR pe tema salvării a două tinere pe teritoriul Marii Britanii.

El a informat că, în urma activităţilor desfăşurate alături de omologii din Marea Britanie, un cetăţean român, domiciliat în judeţul Constanţa, a fost condamnat, în ultimă instanţă, la 11 ani şi 8 luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a două persoane.

„În cursul lunii martie 2022, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, în baza informaţiilor obţinute cu privire la situaţia de risc şi exploatare a două tinere românce pe teritoriul Marii Britanii, au transmis cu operativitate aceste date autorităţilor britanice prin intermediul canalelor de cooperare poliţienească internaţională, în vederea verificării situaţiei şi salvării celor două victime”, a anunţat Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) printr-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

Operaţiunea de salvare desfăşurată de poliţiştii din Leeds a condus la arestarea unui bănuit, cetăţean român, şi eliberarea celor două victime, ce ar fi fost exploatate sexual de acesta.

„Din cercetări a reieşit că tinerele ar fi fost recrutate din România, fiind ulterior transportate în Regatul Unit al Marii Britanii, unde ar fi fost obligate prin ameninţări şi violenţă să practice prostituţia, fiind cazate la mai multe adrese situate pe teritoriul Marii Britanii”, a precizat IGPR.

Persoanele cu care victimele ar fi fost obligate să întreţină relaţii sexuale contra unor diferite sume de bani ar fi fost racolate prin intermediul unor anunţuri postate de către cel în cauză.

În patru luni de la informarea transmisă de Poliţia Română poliţiştilor britanici, respectiv în luna iulie, bănuitul, cetăţean român, a fost judecat şi condamnat la executarea pedepsei cu închisoarea de 11 ani şi opt luni pentru exploatarea sexuală a celor două victime.

„Acest caz reflectă reacţia rapidă a Poliţiei Române în faţa situaţiilor de risc în care se pot afla victimele exploatării, subliniază buna şi eficienta cooperare a forţelor de poliţie române şi britanice, precum şi angajamentul acestor instituţii în lupta împotriva traficului de persoane”, a transmis IGPR.

sursa: Agerpres

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati