Șeful CFR Călători se așteaptă la ”incidente zero” în sezonul estival: „CFR Călători este creată să asigure, în primul rând, securitatea călătorilor şi a angajaţilor”

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, susţine că nu vor mai fi incidente pe calea ferată, precizând că instituţia pe care o conduce este creată să asigure în primul rând securitatea călătorilor şi a angajaţilor.

Traian Preoteasa a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă ne putem aştepta la mai multe incidente pe calea ferată, având în vedere că începe sezonul estival şi ţinând cont de istoricul din ultimul an.
  • “Mă aştept la incidente zero. CFR Călători este creată să asigure în primul rând securitatea călătorilor şi a angajaţilor. Este adevărat că am mai avut…aştept şi eu rezultatul anchetelor să văd exact ce s-a întâmplat la fiecare. Noi avem şi bănuieli, avem şi nişte verificări, nu vi le pot spune deocamdată, de aia aştept rezultatul anchetelor. Eu mă aştept la evenimente zero. Că mai apare o degajare de fum datorită vechimii cablajului, o frânare controlată, dar targetul CFR Călători este niciun călător care să….”, a afirmat directorul CFR Călători, potrivit news.ro.
El a mai fost întrebat dacă un incident asemănător celui de la Galaţi se poate repeta.
  • “Nu mă aştept la un incident tip Galaţi pentru că nu s-a întâmplat niciodată, nu am rezultatele tehnice ale anchetei. Am căzut de acord să scoatem toate locomotivele cu acest sistem de acţionare. Nu mă aştept să se întâmple un accident ca la Galaţi. Vom vedea ce s-a întâmplat la Galaţi, dacă mecanicul putea să facă mai mult, dacă locomotiva avea probleme. Probele se fac static. Locomotiva a ieşit din depou cu toate probele static. Una este la 3,80 cum se fac probele static şi una este la tensiune de 27.000 de volţi, nu sunt aceleaşi probe. Targetul nostru este zero incidente”, a explicat Traian Preoteasa.
El a mai anunţat că nu are în vedere creşterea preţurilor biletelor, cel puţin anul acesta.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati