Șeful Coca-Cola din România, despre taxa pe băuturile cu zahăr: Consumul băuturilor răcoritoare va scădea cu 10% anul viitor, iar prețurile la raft vor crește cu 15-25%

Prețurile la raft ale băuturilor cu zahăr vor crește cu 15-25%, iar consumul acestora va scădea cu 10% anul viitor, dacă va fi introdusă o nouă taxă pe băuturile cu zahăr de la 1 ianuarie, estimează Jovan Radosavljevic, directorul general al Coca‑Cola HBC România. Consumul a scăzut deja cu 10% în 2023 din cauza inflației și creșterii TVA la 19% pentru băuturile care conțin zahăr. Șeful Coca-Cola spune, de asemenea, că se va vedea și o diferență în consumul clienților care  fie vor cumpăra o cantitate mai mică, fie se vor îndrepta către alte categorii de produse.

„Anul acesta a fost unul foarte dificil. Categoria băuturilor răcoritoare a fost în scădere undeva în jur de 10%, în urma măririi cotei de TVA de la 9% la 19% (n.r- aplicată de la 1 ianuarie 2023). După inflația de anul trecut și tot ce s-a întâmplat, persoanele cu venituri mai mici au cumpărat mai puțin și s-au îndreptat către alte categorii de băuturi. Am văzut că nu este vorba doar de efectul TVA-ului de 19%, ci, în general, de un an trecut foarte dificil. Toate celelalte categorii au avut de suferit”, a declarat Jovan Radosavljevic, directorul general al Coca‑Cola HBC România, în cadrul unei discuții cu jurnaliștii la inaugurarea unei unități de decontaminare a fulgilor de PET în fabrica din Ploiești.

Șeful Coca-Cola HBC spune că dacă va fi introdusă o nouă taxă pe băuturile cu zahăr va duce la o scădere de 10% a categoriei de băuturi răcoritoare. În total, aceasta categoria va scădea cu 20%. 

„Trebuie să calculăm impactul inflaționist pe lângă mărirea TVA-ului la 19%, pe lângă recenta taxă pe zahăr. Și avem nevoie de un model pentru a vedea care este impactul. Estimarea este undeva la o singură cifră și până la două cifre”, precizează Mark Docherty, country Manager pentru Coca‑Cola România. 

„Când ești supus unor astfel de presiuni, așa cum ne-am confruntat în 2023, este foarte greu să te pregătești și să spui: mă pregătesc pentru, să spunem, o scădere cumulativă de 20%, ceea ce înseamnă o cincime din afacerea ta. Până acum am fost în dialog cu Guvernul și trebuie să spun că apreciez cu adevărat deschiderea lor și faptul că am putut să ne spunem argumentele și că au fost cu adevărat interesați de argumentele noastre. Și au ascultat câteva”, precizează Jovan Radosavljevic.

Reprezentanții Coca-Cola spun că se așteaptă la o schimbare de consum al clienților care se vor îndrepta către alte categorii de băuturi, dacă se va aplica această taxă.

„Deja se observă o tranziție spre a bea mai multă apă de la robinet. Cu câteva puncte procentuale deja în ultima vreme. Bineînțeles că celor care le plac produsele noastre vor găsi o modalitate de a cumpăra aceste produse. Dar atunci vor cumpăra o cantitate mai mică și atunci se va vedea impactul asupra categoriei”, a declarat Mark Docherty.

„SGR va funcționa de la data limită, însă nu va fi perfect”

Întrebat cum va funcționa SGR din moment ce RetuRO, administratorul sistemului, a cerut Guvernului amânarea cu 3 luni a termenului limită, cerință respinsă de Guvern,  Jovan Radosavljevic a spus că sistemul va fi, în final funcțional de la data limită, însă va fi departe de perfecțiune. 

„Stabilirea unui sistem eficient și funcțional este esențială pentru noi, iar noi cooperăm împreună cu alți producători, avem un rol foarte activ în formarea RetuRO. Pe măsură ce timpul se apropie, noi, ca producător, intrăm în zona de risc, pentru că RetuRO nu ne poate garanta că va începe SGR. Așa că, atunci când ești producător, trebuie să începi să faci anumite alegeri și să te pregătești. Iar noi ascultăm argumentele RetuRO care spune: „În această fază, așteptăm ca sistemul IT să fie pus în funcțiune. Așteptăm câteva lucruri care nu depind de noi”. Cât de riscant este? Riscant. Avem toate centrele de colectare, configurația logistică? Riscant. Există o șansă foarte mică să avem sistemul SGR stabilit așa cum este planificat, în proporție de 100%. Cred că ministerul (n.r – Mediului) a adoptat o abordare bazată pe mentalitatea de creștere, să lucrăm la progres și nu la perfecțiune. Nu vom avea un sistem perfect la 1 decembrie, dar vom lucra pentru acest lucru”, a declarat acesta.

Șeful Coca-Cola spune că, deși sistemul nu va fi perfect, el va fi funcțional de la 30 noiembrie. „Comercianții cu amănuntul, producătorii și guvernul, pentru că fiecare dintre noi joacă un rol în acest sens. Ne-am angajat cu toții să facem tot ce putem și la 30 noiembrie vom începe”.

În contextul în care SGR nu va fi perfect, șeful companiei a precizat că acest lucru poate reprezenta o problemă pentru Coca-Cola în calitate de producător în cazul în care nu va exista un acord în privința modului în care să se realizeze această tranziție.

„Va fi o problemă dacă nu se ajunge de acord asupra modului în care să facem această tranziție. Pentru că, să spunem că taxa pe zahăr va începe la 1 ianuarie. Dacă vom avea o taxă pe zahăr, înseamnă că întreaga piață va cumpăra toate produsele fără taxă, iar la 30 noiembrie va începe SGR. Vom avea o piață complet încărcată pentru probabil 3 luni de vânzări. SGR, așa cum arată acum, nu va avea capacitatea de a absorbi brusc o cantitate atât de mare. Așadar, acesta este un lucru pe care îl discutăm deschis cu ministerul (n.r. Mediului), cu comercianții cu amănuntul, cum să depășim această perioadă. Pentru că în România nimic nu este ușor. Când crezi că ești acolo, în ultimul kilometru, deodată se întâmplă lucruri noi”, spune Jovan Radosavljevic.

sursa: economedia.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati