Şeful comisiei SRI din Parlament a aprobat decizia Executivului de a bloca mai multe site-uri de ştiri ruseşti

Preşedintele Comisiei de control parlamentar asupra activităţii SRI, senatorul Ioan Chirteş, a transmis că va continua minitorizarea situaţiei privind fenomenul dezinformării în România şi a aprobat decizia Executivului de a bloca mai multe site-uri de ştiri ruseşti. Potrivit senatorului, dezinformarea este una dintre „armele puternice” folosite de Federaţia Rusă în actualul conflict, afirmând că „adevărul nu le justifică acțiunile”.

„Decizia autorităţilor de a bloca sursele de propagandă ale Rusiei este absolut necesară. Este binevenit anunţul Guvernul privind măsurile luate de autorităţile române pentru a închide anumite surse de propagare a ştirilor false şi a dezinformărilor. De la începutul conflictului militar în Ucraina, agresiunile informaţionale au luat amploare inclusiv în România. Decizia de a interzice şi în ţara noastră site-urile care dezinformează este un pas foarte important, după ce în ultimele zile au fost combătute de către oficialii români numeroase ştiri false, apărute în contextul conflictului din Ucraina”, a transmis şeful comisiei pentru control parlamentar asupra SRI, senatorul Ioan Chirteş, într-un comunicat de presă.

Potrivit senatorului, ”începând din această seară, Russia Today nu va mai difuzat în România. Site-ul propagandei ruseşti Sputnik va fi blocat. Lista de site-uri anunţată de Guvern, pentru care au fost demarate procedurile de blocare, cuprinde: ru.md.sputniknews.ro, md.sputniknews.com, ro.md.sputniknews.com, profitsmall.com, yourincome.site, citeşteşitu.com, rtnews.ro, cloudx.ro. Prin aceste măsuri, România se alătură deciziilor luate la nivel european în scopul combaterii agresiunilor informaţionale amplificate pe fondul atacurilor Rusiei asupra Ucrainei”.

Ioan Chirteş a mai transmis că va continua monitorizarea fenomenului de dezinformare din ţară. „Voi continua să monitorizez situaţia privind fenomenul dezinformării în România, alături de colegii mei parlamentari din Comisia de control. La Comisie, ne asigurăm constant că decidenţii statului român primesc informaţii relevante, în timp util. Mă bucur să văd că se iau măsuri din partea autorităţilor. Dezinformarea este una dintre armele puternice folosite de Rusia în acest conflict fără sens, pentru că adevărul nu le justifică acţiunile”, a mai transmis senatorul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati