NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Șeful Dacia avertizează: Producția auto poate pleca din România dacă nu există condiții pentru investiții

Producătorii auto pot alege alte ţări pentru realizarea producţiei dacă România nu oferă condiţii competitive, deciziile strategice ale companiilor fiind luate în funcţie de competitivitate şi eficienţă, a declarat, miercuri, Mihai Bordeanu, şeful Dacia în România şi Europa de Sud-Est.

„Haideţi să ne uităm la industria auto. Este o industrie pe care toată lumea o consideră o industrie strategică, o industrie care e responsabilă pentru o treime din exportul României, o industrie care face 14% din PIB-ul României, o industrie care angajează, orizontal, vertical, 200.000 de oameni, un oraş, o industrie care a pus România pe hartă pentru că suntem pe locul şase în Europa la producţia de maşini. Ei bine, în ultima vreme, în ultimii ani, am început să nu mai fim competitivi”, a afirmat Bordeanu.

Potrivit acestuia, unul dintre factorii care afectează competitivitatea este preţul energiei.

„O maşină e făcută de oameni, evident, şi din metal. Metalul ăsta, piesele respective, unele dintre ele facem la noi în uzine, celelalte le cumpărăm de la furnizori. Ei bine, şi unele, şi altele, sunt foarte mult influenţate de preţul energiei. Dacă comparăm, preţul energiei în România astăzi, în 2026, faţă de România de acum câţiva ani, s-a dublat. Noi nu putem să dublăm preţurile maşinilor, pentru că, evident, am ieşi de pe piaţă. Deci avem, pe de o parte, o problemă de competitivitate internă”, a explicat acesta.

Bordeanu a susţinut că există şi o problemă de competitivitate externă, în condiţiile în care producătorii pot alege ţara în care realizează investiţiile şi producţia.

„Avem şi o problemă de competitivitate externă pentru că Grupul Renault, Ford Otosan pot produce maşini în România, dar le pot produce foarte bine şi în altă parte. Şi atunci, fiecare companie ia o decizie strategică, pe baza competitivităţii, pe baza eficienţei, şi spune: vreau să produc acolo. Ştiţi foarte bine, aţi văzut, probabil, că o să producem, în sfârşit, Dacia maşină electrică, vestea bună: nu în China, ci în Europa, vestea mai puţin bună: nu în România, ci în Slovenia. O să facem o maşină de segment C, extraordinară, care se numeşte Striker, iar maşina Dacia Striker, maşina respectivă, va fi produsă în Turcia. Astea sunt două meciuri pe care România le-a pierdut. Mie nu-mi place să mă uit mult în trecut, dar trebuie să o fac”, a declarat sursa citată.

În opinia sa, România trebuie să treacă de la discuţiile privind competitivitatea la acţiuni concrete.

„Haideţi să ne uităm cu toţii în viitor şi să nu mai pierdem următoarele meciuri. Am mai spus treaba asta şi eu o repet, avem aici un fenomen oarecum simplu, discutăm foarte mult despre ceva. (…) Noi suntem încă în fază de discuţie, în mare parte, şi cu foarte puţină lume în faza de înţelegere. N-am trecut deloc în faza de acţiune. Scopul întâlnirii de azi este să vă spun încă o dată că e timpul să trecem la acţiune. Azi suntem aici ca să vedem cum anume facem, vorbind de competitivitatea României, să o luăm în sus. Pentru că trebuie să facem asta”, a afirmat Bordeanu.

Acesta a insistat asupra necesităţii adoptării rapide a unor măsuri.

„Şi suntem datori să facem lucrul acesta acum. Nu mâine, nu poimâine, nu atunci când vom avea nu ştiu ce structuri politice ne vor conduce. E nevoie de lucrul acesta acum”, a adăugat el.

Şeful Dacia în România şi Europa de Sud-Est a avertizat şi asupra riscurilor pentru industria auto în anul următor.

„O industrie strategică, care a pus România pe hartă, poate fi lăsată de izbelişte, dar dacă facem lucrul ăsta vom pierde anul viitor undeva între 20 şi 25% din tot: cifră de afaceri, oameni, producţie şi aşa mai departe. Asta e pericolul cel mai mare. Şi lucrurile, odată scăpate de sub control, costul de a le repune în ordine este uriaş”, a declarat Mihai Bordeanu.

Printre măsurile pe care le consideră necesare se numără un plan pentru energie, flexibilitatea pieţei muncii şi dezvoltarea infrastructurii.

„Din cauza asta trebuie să acţionăm acum, din cauza asta avem nevoie de un plan, în primul rând, care să ne ducă la o energie mai competitivă, de un plan pe care să-l înţeleagă toată lumea şi să acţioneze. Avem nevoie de flexibilitate pe piaţa muncii, apropo de legile care se discută. Avem nevoie de infrastructură în România”, a precizat acesta.

Bordeanu a vorbit şi despre necesitatea unui program de reînnoire a parcului auto.

„Avem nevoie de un program de reînnoire a parcului auto. Avem nevoie noi, industria, pentru că ne ajută, dar şi oamenii care cumpără maşini, au nevoie de aşa ceva şi, mai mult decât atât, programul ăsta se autofinanţează. Aduce bani la bugetul de stat. Ei bine, el s-a prăbuşit în ultimii doi ani, nici nu mai ştim exact când demarează, deci este undeva într-o stare foarte, foarte precară. E momentul să acţionăm”, a mai spus şeful Dacia în România şi Europa de Sud-Est.

Competitivitatea economică a României şi costul energiei au fost printre subiectele analizate miercuri, în cadrul unei dezbateri organizate de Confederaţia Patronală Concordia, în contextul negocierilor privind noul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati