Șeful DNA: Sunt în lucru cazuri care vizează persoane foarte importante. Avem dosare cu prejudicii totale de 1,7 miliarde de euro

Procurorul şef al DNA, Crin Bologa, a declarat că sunt în lucru la procurorii anticorupţie mai multe dosare, in rem, care vizează persoane importante „la nivel local şi central” şi care sunt bănuite de săvârşirea unor acte de corupţie, transmite agenția de presă News.ro, citată de HotNews.ro.

Crin Bologa a declarat, duminică, la emisiunea Insider Politci de la Prima TV, că procurorii au în lucru dosare care deocamdată nu au fost făcute publice şi care vizează „persoane importante” la nivel local şi central.

„Ceea ce vă pot spune – şi nu pot detalia – este că avem în lucru, cu începerea urmăririi penale in rem şi investigare, dosare cu persoane foarte importante, atât la nivel local, cât şi central, din statul român pe care le bănuim că s-ar putea face vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Avem, de asemenea, dosare cu prejudicii foarte mari. Avem dosare în lucru cu prejudicii estimate la 1,7 miliarde euro.

Sunt dosare în care nu am făcut publice anchetele că nu am ajuns la acel moment, dar şi acolo unde am făcut publice anchetele se poate constata că percepţia publică, dacă există aşa ceva, că lupta împotriva corupţiei la nivel înalt a stagnat, nu este o percepţie reală”, a declarat Bologa.

Procurorul şef al DNA a precizat că numai în 2021 au fost trimişi în judecată 18 demnitari români.

„Numai anul trecut am trimis în judecată 18 demnitari. Asta înseamnă miniştri, parlamentari europeni, parlamentari de-ai noştri, secretari de stat. Nu ştiu dacă în toată Europa s-au trimis în judecată atâţia demnitari”, a declarat Bologa.

Crin Bologa a răspuns afirmativ, după ce a fost întrebat dacă să ne aşteptăm să vedem persoane importante la DNA în perioada următoare.

„Aşa cum arată şi cum colegii noştri îşi construiesc dosarele, da. Sunt persoane importante, în permanenţă, chemate la DNA, în diferite calităţi. Sau de supspecţi, sau de martori. În permanenţă sunt persoane importante”, a mai afirmat Crin Bologa.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati