Un incendiu a izbucnit, marți seara, la o hală din Sectorul 2 al Capitalei – în Șos. Pantelimon, în zonă fiind degajări mari de fum. Flăcările au generat degajări masive de fum, vizibile de la distanță.
Andrei Corlan, șeful Gărzii de Mediu București, a precizat la Realitatea Plus că incendiul afectează mai multe hale de refrigerare, existând suspiciuni privind prezența de amoniac lichid în incintă.
„Vorbim de mai multe hale de refrigerare. Probabil că se află amoniac lichid, dar nu știu exact stocul. Noi avem o echipă din partea Comisariutului Municipiului București pe amplasament, acum vorbim de o intervenție în dinamică, suntem acolo sub coordonarea echipelor de intervenție, este și un laborator al Direcției de Protecție a Mediului care măsoară calitatea aerului, și imediat ce partea de intervenție va fi asigurată, vom avea și partea de inspecție.
Din informațiile pe care le dețin în momentul de față de la colegii care se află la fața locului, suspiciunea este că cauza incendiului o reprezintă niște panouri fotovoltaice amplasate pe acoperișul clădirii care a luat foc, însă nu le putem cataloga drept informații oficiale, operațiunea fiind în dinamică.
Referitor la calitatea aerului, la intervalul 21-22 am avut un vârf în zona B16 – Bulevardul Basarabia cu o valoare de peste 350 de micrograme pe metru cub, ceea ce reprezintă o depășire cu de 7 ori a limitei maxime admise.
Colegii de la Agenția de Protecție a Mediului vor comunica în mod constant evoluția calității aerului, cât despre Garda de Mediu va oferi detalii atât despre inspecțiile trecute pe amplasamentul respectiv, cât și măsurile pe care le vom lua de îndată ce incendiul se va finaliza.
”Măsurile care sunt descrise în mesajele Ro-Alert trebuiesc urmate”
Avem valori crescute, acest vârf de care v-am spus în zona Pieței Muncii Sector 2, avem ușoare depășiri în celelalte zone, din păcate în situația actuală avem calm atmosferic, ceea ce defaviorizează condițiile de dispersie, dar, așa cum am spus, colegii de la Agenția de Protecție a Mediului monitorizează și vor comunica constant evoluția calitații aerului și măsurile ce vor fi luate.
Măsurile care sunt descrise în mesajele Ro-Alert trebuiesc urmate. Oamenii să evite să circule cu mașina în zona respectivă și să evite zona pentru că aerul este viciat.”


