Șeful Gărzii de Mediu București: Nu contest că orașul e poluat, dar au fost și fenomene meteo

Viorel Glăman, șeful Gărzii de Mediu București, nu a știut să spună ce este acela un ecosistem, fiind întrebat de Lucian Mândruță. El a mai spus că azi când a plecat de la birou nu era destituit din funcție de ministrul Costel Alexe și că luni dimineață, când a ieșit din casă, a observat și el că în capitală este o poluare record, scrie Digi24.ro.

Șeful Gărzii de Mediu Bucureşti a spus că locuiește în București și luni dimineață a constatat că în capitală este o poluare foarte mare după ce a ieșit din casă, în drum spre birou: „Am observat și eu norul respectiv în drum spre birou”.

El a precizat că, atunci când a ajuns la birou, ministrul mediului deja a trasat un plan de acțiune și, ajutați de colegii din teritoriu, în această săptămână efectuează controale la firmele mari care au autorizație pentru arderea deșeurilor. Acesta a adăugat că Garda de Mediu București lucrează cu „13-14 comisari, maxim”.

Totodată, Viorel Glăman a insistat însă că de vină pentru poluarea din noaptea de duminică spre luni ar fi și o „inversiune termică”. „Am act oficial, vă trimit adresa în 10 secunde”, a contrinuat el.

„O inversiune termică înseamnă următoarea: favorizând mișcările descrecente ale aerului în primii 100 de metri deasupra solului și menținerea unei pelicule de aer umed în stratul din imediata apropiere a acestuia, stratul de până la maxim 10-30 de metri. N-a bătut aerul, s-a format bucla aceasta, la care se adaugă și poluarea. Eu nu contest că Bucureștiul nu e un oraș poluat”, a spus Glăman.

Jurnalistul Lucian Mândruță l-a întrebat dacă știe ce este acela un ecosistem, iar directorul Gărzii de Mediu de București a răspuns: „Nu o știu!”

El a mai spus că informațiile privind poluarea nu le-a avut luni dimineață, dar că se mai uită și pe cer să vadă dacă este poluare, ținând să precizeze că săptămâna aceasta desfășoară 70 de controale la potențiali poluatori.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati