Șeful Gărzii de Mediu: Chiar sâmbătă seară, lângă București, din nou s-au ars câteva anvelope

Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a declarat, pentru B1 TV, că sâmbătă seară a avut loc încă o ardere de deșeuri în apropiere de București. „Vorbim de ardere în cantități industriale”, a punctat el. Berceanu s-a referit apoi tipurile de incineratoare din România și a susținut că unele ajung să ardă deșeuri importate ilegal.

„Chiar seara aceasta, lângă București, din nou s-au ars câteva anvelope, vorbim de ardere în cantități industriale, de instalații în care se ard aceste deșeuri, instalații care, la un moment, dat au primit niște avize de mediu pe care nu le respectă.

Sunt fel și fel de incineratoare în România, de la cele simple pentru deșeurile medicale sau alte deșeuri valorificate prin ardere, până la incineratoarele fabricilor de ciment care, dintr-un motiv sau altul, pot primi deșeuri importate ilegal sau importate pe ascuns cu încercări de a păcăli autoritățile, cu documente care spun altceva decât ce găsim în aceste TIR-uri, containere”, a declarat Octavian Berceanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati