Șeful Pentagonului, la București: Regiunea Mării Negre face parte din interesul naţional al SUA

Securitatea şi stabilitatea din regiunea Mării Negre sunt în interesul naţional al SUA şi sunt critice în ceea ce priveşte securitatea Flancului estic, a declarat, miercuri, secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, în cadrul unei conferinţe de presă alături de omologul român, Nicolae Ciucă.

El a spus că „este evident că regiunea este vulnerabilă la agresiunea Rusiei şi am văzut asta din acţiunile ce au loc în estul Ucrainei, ocupaţia mai multor părţi ale Georgiei, militarizarea Mării Negre şi acţiunile provocatoare din aer şi de pe mare”.

„Aş continua spunând că activităţile destabilizatoare din zona Mării Negre reflectă ambiţiile sale de a recâştiga o poziţie dominantă în regiune şi pentru a opri crearea unei Europe întregi, libere şi în pace. Din nou, regiunea Mării Negre face parte din interesul naţional al SUA şi vom fi concentraţi asupra ei şi vom continua să lucrăm cu partenerii noştri din regiune”, a adăugat secretarul american al Apărării, scrie G4Media.ro.

Lloyd J. Austin III va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati