Șeful Poliției Sector 4, avere nejustificată de aproape 60.000 de euro

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unei diferențe nejustificate de aproape 60.000 de euro, între averea dobândită și veniturile realizate de către șeful Poliției Sector 4, Cornel Drumariu, a anunțat instituția într-un comunicat.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Cornel Drumariu, scrie Digi24.ro.

„Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Drumariu Cornel a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, arată ANI, citată de Mediafax.

În mai 2019, Cornel Drumariu a fost prins beat la volan, într-o razie a Brigăzii de Rutiere a Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati