Semimaratonul de la Bucureşti a fost amânat pentru 2021

Volkswagen Bucharest Half Marathon, care urma să aibă loc 5-6 septembrie, a fost amânat pentru 2021, au anunţat organziatorii.

„Bucharest RUNNING CLUB anunţă că, după analizarea situaţiei actuale şi evaluarea tuturor scenariilor, împreună cu partenerii şi factorii de decizie implicaţi în procesul de organizare, ediţia de anul acesta a Volkswagen Bucharest HALF MARATHON nu se va putea desfăşura în 5-6 septembrie 2020. Considerăm că, în condiţiile speciale ale perioadei pe care o traversăm, evenimentele de alergare stradală, care presupun participarea unui număr mare de participanţi, chiar şi în situaţia respectării tuturor normelor de siguranţă sanitară, implică riscuri ce  pot depăşi capacitatea de control a oricărui organizator”, au anunţat organizatorii.

Potrivit acestora, toate înscrierile efectuate până în acest moment rămân în continuare valabile, alergătorii fiind automat transferaţi pentru ediţia din 8-9 mai 2021.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati