Seminarii gratuite Sun Talks cu Oana Pellea și Ada Galeș

Seminariile Sun Talks, organizate și găzduite de Sun Plaza, ajunse la XV-a ediție, vin la sfârșit de vară și început de toamnă cu două personalități puternice – Oana Pellea și Ada Galeș – care vor vorbi despre feminitate, curaj și iubire în multiplele lor forme și dimensiuni.

Tema acestei ediții este „Extraordinară prin cunoaștere” și este dedicată tuturor femeilor care încă nu știu ce forță nebănuită, uriașă, ascund dincolo de înfățișarea fragilă. Celor care vor să înțeleagă și să accepte că a fi femeie nu este o slăbiciune, ci un privilegiu și un atu. Celor care au nevoie de un imbold pentru a merge mai departe în ciuda oricăror nemulțumiri și obstacole, descoperind curajul din ele, în formă latentă. Și celor care, explorându-și universul interior, vor descoperi că frumusețea lor nu stă în tiparele stabilite de oameni ci în unicitatea fiecăreia, pe care trebuie să înceapă s-o iubească.

Pe 28 august, de la ora 11.00, Ada Galeș va vorbi în cadrul workshopului „Despre acceptarea corpului și iubire necondiționată” despre cum să treci peste ceea ce te nemulțumește la tine, ajutându-te să te privești cu alți ochi și să te iubești așa cum ai nevoie și meriți.

Ada Galeș este actriță, consilier acreditat de dezvoltare personală și, mai nou, antreprenor. În ultima vreme, după ce și-a dat seama că are o temă nerezolvată cu propria persoană, Ada Galeș a pornit un demers curajos: acela de a posta în social media fotografii în care își arată corpul așa cum este el.

„Cred că fiecare poate să ajungă oriunde cu corpul ei și susțin demersurile fiecărui om. În același timp, ce încerc eu să fac este să ofer, prin exemplul meu, o perspectivă blândă în care să ne privim. Cred că singura schimbare posibilă vine doar când ne simțim în siguranță”, a afirmat actrița în cadrul unui interviu. „Suntem superbe prin simplul fapt că existăm. E un miracol viața asta. Capacitatea de a trăi frumos e în noi și pentru mine stă în compasiune față de noi înșine”, a mai declarat ea.

Pe 4 septembrie, de la ora 11.00, Oana Pellea va vorbi despre feminitate și curaj, noțiuni care ar putea să pară că sunt în antiteză, când în realitate sunt o fericită completare.

„Da, sunt un om senin. Însă această seninătate vine ca o lecție, la toate experiențele mele de viață. O viață care m-a învățat că fericirea este, în fapt, o alegere personală, că putem schimba orice vrem să schimbăm, că e în puterea noastră să o facem, să trăim cum alegem noi să trăim. Eu am ales să fiu un om fericit, iar primul pas spre această fericire este seninătatea. Când te împaci cu tine însuți, te împaci de fapt cu viața, cu lumea din jurul tău. Iar eu consider că fiecare zi a vieții noastre trebuie trăită din plin, ca o zi de vacanță.” spune Oana Pellea.

Ambele seminarii au loc la Sun Plaza, în zona centrală de la etajul 1.

Participarea este gratuită, dar este necesară înscrierea prin completarea formularului online de la adresa www.sun-plaza.ro/sun-talks. De asemenea, în ziua în care are loc evenimentul, persoanele înscrise sunt rugate să vină cu un sfert de oră înainte de începerea lui, pentru a se putea înregistra.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati