Senatorul Florian Bodog rămâne fără imunitate parlamentară

0
80
Bodog Florian

Senatorul Florian Bodog a rămas fără imunitate parlamentară, în urma votului de miercuri din Plenul Senatului.

Din 123 de voturi exprimate, 98 au fost pentru ridicarea imunității și 24 împotrivă.

Plenul Senatului a dezbătut și votat solicitarea DNA adresată Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.

Înaintea votului, Florian Bodog a declarat în plen că nu cere colegilor parlamentari să voteze împotriva solicitării DNA privind cercetarea sa penală, pentru că nu are nimic de ascuns şi are încredere în Justiţia din România.

Bodog: ”Imunitatea parlamentară nu trebuie privită ca un privilegiu”

„Din start vă spun că nu vă voi cere să votaţi împotriva solicitării de cercetare a mea, că n-am nimic de ascuns, întotdeauna am răspuns invitaţiilor şi nu este prima dată când am fost invitat la DNA sau la Parchet. (…) Nu-mi este frică de justiţie şi am încredere în justiţia din România”, a afirmat Bodog, în cadrul dezbaterilor privind cererea DNA.

El a adăugat că imunitatea parlamentară nu trebuie privită ca un privilegiu.

„Ştiu că decizia este una politică, cred însă că Senatul şi românii au dreptul să ştie. Fiecare dintre noi răspundem în faţa lui Dumnezeu, răspundem în faţa Justiţiei şi răspundem în faţa oamenilor care ne-au trimis în Parlament. Imunitatea nu trebuie privită ca un privilegiu, imunitatea este garanţia ca un ministru să-şi poată exercita în mod liber mandatul”, a spus senatorul PSD, citat de Agerpres.

Pentru ce este cercetat fostul ministru al Sănătății

Procurorii DNA au cerut Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract

În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, dar procurorii au anunţat că au obţinut date privind comiterea de către fostul ministru a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.