Senatul a adoptat, luni, în plen, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind reglementarea activităţii prestatorului casnic, prin care se introduce posibilitatea remunerării acestuia în tichete cu valoare nominală de 15 lei, relatează antena3.ro.
Au fost înregistrate voturi 97 „pentru” şi 11 împotrivă. Actul normativ reglementează modul în care persoane fizice, prestatori casnici fiind, vor putea desfăşura activităţi casnice ocazionale în beneficiul altor persoane şi remunerarea acestora în tichete de activităţi casnice, valoarea nominală a unui tichet de activităţi casnice fiind de 15 lei. Numărul de tichete pe care îl va primi prestatorul casnic este cel negociat cu beneficiarul casnic anterior începerii activităţii.
Prestatorul casnic nu poate fi un membru al familiei beneficiarului. Activitatea trebuie să se desfăşoare în gospodăria beneficiarului casnic.
Tichetul de activităţi casnice se achiziţionează de la oricare dintre agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Proiectul, iniţiat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, stabileşte că angajaţii pot beneficia de aceste tichete şi sub formă de primă sau bonus, pe lângă salariul de bază stabilit.
Pentru veniturile realizate din desfăşurarea activităţii, prestatorul casnic datorează impozitul pe venit şi contribuţia de asigurări sociale, dar nu are calitatea de contribuabil/plătitor de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, cu excepţia articolului 13 alineatul (1), care prevede că „în scopul aplicării prezentei legi, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale înfiinţează, până la 1 ianuarie 2024, Platforma electronică de evidenţă a desfăşurării activităţilor casnice”.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.