Senatul Copiilor va fi organizat, de 1 Iunie, de Camera Superioară a Parlamentului în colaborare cu UNICEF, în grădina Senatului, unde celor mici li se vor propune activităţi sportive, artistice şi educative, scrie agenția de presă Agerpres.
„Ziua Internaţională a Copilului reprezintă principalul moment din an pentru promovarea drepturilor copilului, fiind şi o ocazie de a iniţia acţiuni de conştientizare a faptului că dezvoltarea armonioasă a copilului prin diferite activităţi trebuie să fie o preocupare permanentă a oricărui părinte”, se arată într-un memorandum intern al Senatului.
Accesul va fi deschis publicului larg cu respectarea normelor şi prevederilor legale în vigoare la data respectivă.
În organizarea acestui eveniment, Senatului i se vor mai alătura Opera Comică pentru Copii, Teatrul Masca, Teatrul Ţăndărică, Circul Metropolitan Bucureşti.
În zona dedicată reprezentanţelor diplomatice la Bucureşti, „Ambasadele copiilor”, vor fi oferite informaţii şi atracţii dedicate copiilor, pentru a descoperi prin joc savoarea copilăriei din cultura altor state.
Opera Comică pentru Copii va asigura, de 1 Iunie, un trenuleţ pentru plimbări pe aleile din faţa Senatului, o zonă cu tiroliană, un stand pentru face painting, un debate corner şi o zonă pentru jocuri cu apă.
Printre atracţiile oferite copiilor se vor mai număra un „Motor Show” şi plimbări cu ponei asigurate de Circul Metropolitan din Bucureşti.
„Lumea lui Ţăndărică” este zona organizată de teatrul de animaţie omonim care propune copiilor ateliere, iar Programul Naţional Cantus Mundi, desfăşurat sub egida Ministerului Culturii, oferă în zona „Ding Dong”, cu clopoţei muzicali, interpretări după partituri pentru toate vârstele şi o miniscenă dedicată corurilor de copii din acest program.
Nu vor lipsi nici statuile vivante ale Teatrului Masca, un concurs de desene pentru copii şi terenurile de sport.
La un stand va fi prezentată viitoarea campanie de vaccinare pentru copii.